Taxa pe active va fi aplicată la bănci, dar și la IFN și plătită trimestrial. Cheltuiala este deductibilă

Taxa pe active va fi aplicată la bănci, dar și la IFN și plătită trimestrial. Cheltuiala este deductibilă
scris 18 dec 2018

Taxa pe active va fi stabilită în funcție de nivelul ROBOR și aplicată de la 1 ianuarie băncilor, dar și instituțiilor financiare nebancare, care nici nu participă la calculul și stabilirea ratelor ROBOR, potrivit proiectului de ordonanță de urgență a Guvernului, publicat de Ministerul Finanțelor. Taxa va fi plătită trimestrial la bugetul de stat și va fi deductibilă din calculul rezultatului fiscal.

Guvernul justifică nevoia aceste taxe prin majorarea dobânzilor ROBOR la 3 luni și ROBOR la 6 luni, care „afectează segmentul de populație care a utilizat această formă de finanțare”. Pe de altă parte, în preambulul proiectului se arată că este nevoie de măsuri fiscale pentru asigurarea încadrării deficitului bugetului de stat într-o limită de 3% din produsul intern brut, având în vedere că în caz contrar ar putea fi declanșată procedura de deficit excesiv.

Urmărește-ne și pe Google News

Dacă ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a vorbit de o taxă pe active bancare, în realitate aceasta se aplică și altor instituții financiare, precum IFN, care nu au nicio legătură cu piața interbancară, nefiind participanți la stabilirea ROBOR.

ULTIMA ORĂ Guvernul plafonează prețul gazelor pe 3 ani pentru toți consumatorii, casnici și industriali CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul plafonează prețul gazelor pe 3 ani pentru toți consumatorii, casnici și industriali

Băncile aveau active nete 445,2 miliarde de lei la finele lunii septembrie. La aceeași dată, instituțiile financiare-nebancare aveau credite acordate de 30,1 miliarde de lei.

Taxa va fi calculată trimestrial prin aplicarea unor cote progresive de la 0,2% la 0,9% sau chiar peste, acestea fiind stabilite în funcție de nivelul valorilor ROBOR la 3 luni și 6 luni, în cazul în care nivelul acestor referințe depășesc pragul de 1,5%.

Astfel, taxa va fi de 0,2%, dacă media trimestrială ROBOR este cuprinsă între 1,5 și 2 puncte procentuale, inclusiv, 0,4%, dacă media trimestrială ROBOR este între 2 – 2,5 puncte procentuale, inclusiv; 0,6%, dacă media trimestrială ROBOR este între 2,5 - 3 puncte procentuale, inclusiv; 0,9%, dacă media trimestrială ROBOR este între 3 – 3,5 puncte procentuale, inclusiv. Pentru un nivel al ROBOR de peste 3,5%, cota de taxare crește la 1,2% și se majorează cu câte 0,3 pp pentru fiecare depășire de 0,5 pp a pragului.

Media ROBOR va fi calculată de trimestrial de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Însă nu este clar dacă cele două scadențe ale ROBOR luate în calcul vor fi ponderate, având în vedere că valoarea ROBOR la 6 luni este întotdeauna mai mare sau cel puțin egală cu valoarea ROBOR la 3 luni, ecartul fiind mai mare în perioadele cu inflație ridicată sau în care sunt așteptate creșteri ale dobânzii de politică monetară.

În prezent, Robor la 3 luni se situează la 3,04%, în timp ce Robor la 6 luni se află la nivelul de 3,34%. Media din ultimele 3 luni ale valorilor ROBOR 3 și 6 luni este de 3,18%, respectiv 3,42%, astfel că, teoretic, s-ar aplica o rată de taxare de 0,9% din active.

Guvernul schimbă Pilonul II - Scade comisioanele și lasă contributorii să-și retragă banii anticipat CITEȘTE ȘI Guvernul schimbă Pilonul II - Scade comisioanele și lasă contributorii să-și retragă banii anticipat

Companiile financiare, cel puțin cele care sunt profitabile, au și parte de o reducere a plăților cu impozitul pe profit, având în vedere că proiectul prevede deductibilitatea cheltuielii cu această taxă.

Mai jos, partea din proiectul de OUG care se referă la „taxa pe lăcomie”.

CAPITOLUL IV

Instituirea taxei pe activele instituțiilor financiar bancare – taxa pe lăcomie

Contribuabili

Art. 83 - (1) Instituțiile financiar-bancare sunt obligate la plata taxei pe active, denumită în continuare taxa pe lăcomie, în situația în care media trimestrială ROBORdeterminată potrivit art. 84 alin. (2) depășește pragul de 1,5 %, denumit în continuare prag de referință.

(2) Prin instituție financiar-bancară se înțelege oricare dintre următoarele persoane:

  1. instituțiile de credit, persoane juridice române, definite, astfel, potrivit legii de organizare și funcționare;

  2. instituțiile financiare nebancare, persoane juridice române, înscrise în Registrul general ținut de Banca Națională a României;

  3. instituțiile de plată, persoane juridice române, care acordă credite legate de serviciile de plată;

  4. instituțiile emitente de monedă electronică, persoane juridice române, care acordă credite legate de serviciile de plată;

  5. alte persoane juridice, care desfășoară, potrivit legilor de organizare și funcționare, activități financiare;

  6. sucursalele din România ale persoanelor juridice străine, din categoria celor prevăzute la lit. a)-e).

Cotele taxei pe lăcomie și baza de calcul

Art. 84 - (1) Taxa pe lăcomie se datorează trimestrial prin aplicarea cotelor prevăzute la alin. (3) asupra activelor contribuabilului existente la sfârșitul trimestrului de calcul, astfel cum sunt înregistrate în patrimoniu, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.

(2) Media trimestrială ROBOR se stabilește pe baza ratelor ROBOR la 3 luni și la 6 luni, calculate și publicate de Banca Națională a României pentru ultimul trimestru/semestru anterior trimestrului de calcul. Stabilirea mediei trimestriale se efectuează de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză și se publică pe site-ul acestei instituții.

(3) Cotele taxei pe lăcomie se diferențiază în funcție de amploarea depășirii pragului de referință, astfel:

a) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este până la 0,5 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referință, cota este de 0,2%;

b) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 0, 51 - 1 punct procentual, inclusiv, peste pragul de referință, cota este de 0,4%;

c) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,01 - 1,5 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referință, cota este de 0,6%;

d) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,51 - 2,0 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referință, cota este de 0,9%.

(4) Dacă media trimestrială ROBOR este cu peste 2 puncte procentuale peste pragul de referință, cota taxei pe lăcomie de 0,9 % se majorează progresiv cu câte 0,3 puncte procentuale la fiecare depășire cu câte 0,5 puncte procentuale, inclusiv, a pragului de referință majorat cu 2 puncte procentuale.

Plata taxei pe lăcomie și depunerea declarației fiscale

Art. 85 -(1) Contribuabilii prevăzuți la art. 83 sunt obligați să calculeze, să declare și să plătească taxa pe lăcomie, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează taxa pe lăcomie.

(2) Prin excepție de la alin. (1), contribuabilii care încetează să existe într-un trimestru au obligația de a declara și a plăti taxa pe lăcomie aferentă până la data depunerii situațiilor financiare la organul fiscal competent, respectiv până la data radierii , după caz.

(3) Modelul și conținutul declarației taxei pe lăcomie se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(4) Cheltuiala cu această taxă este cheltuială deductibilă la stabilirea rezultatului fiscal reglementat de titlul II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Taxa pe lăcomie reprezintă venit al bugetului de stat și se administrează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

Data intrării în vigoare

Art. 86 - Prevederile prezentului capitol se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
taxa lacomie
taxa active financiare
taxa banci
taxa ifn
robor
taxa robor