Profesor Universitatea din Patras: Țigările electronice și tutun încălzit câștigă tot mai mult teren

Profesor Universitatea din Patras: Țigările electronice și tutun încălzit câștigă tot mai mult teren
scris 9 iun 2018

Numărul fumătorilor este în continuă creștere și va continua să urce în anii următori, în pofida campaniilor împotriva fumatului. Faptul că tutunul este dăunător și este asociat morții premature – 7,2 milioane de persoane pe an, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății – nu mai este o noutate, astfel că autoritățile din întreaga lume iau măsuri pentru a preveni incidența și prevalența fumatului la toate vârstele. Konstantinos Poulas, profesor de biochimie la Universitatea din Patras, Grecia, a declarat, în cadrul ”Tobacco Harm Reduction Summit”, ce are loc zilele acestea în Grecia, că, la nivel european, numărul fumătorilor care vor alege țigări electronice sau produse din tutun încălzit va crește tot mai mult în următorii ani și ar putea ajunge chiar la egalitate cu numărul celor care fumează țigări clasice, relatează News.ro.

”Suntem convinși că, în cinci ani, numărul utilizatorilor de țigări electronice și tutun încălzit va fi egal cu numărul celor care preferă varianta clasică de țigarete, cel puțin la nivel european, înlocuind astfel fumatul 'clasic' din ce în ce mai mult. Sunt foarte mulți oameni care nu pot renunța la fumat de tot, așa că noile tehnologii le oferă o alternativă. Prin înlocuirea țigaretelor clasice, riscul expunerii la substanțe toxice se reduce”, a declarat Konstantinos Poulas, profesor la Departamentul de Farmacie de la Universitatea din Patras, Grecia, la primul summit despre soluțiile dedicate reducerii riscurilor asociate fumatului, organizat zilele acestea în Atena, Grecia. 

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit unor studii citate în cadrul summit-ului, se preconizează că 1,1 miliarde de oameni vor continua să fumeze până în 2025.

La rândul său, Flora Bacopoulou, profesor la Center for Adolescent Medicine, din cadrul Universității din Atena, spune că fumatul este un factor foarte mare de risc  asociat mortalității.

”Se estimează că fumatul va fi una dintre cauzele a peste 10 milioane de decese până în 2020. Este însă foarte dificil să renunți la fumat”, spune Flora Bacopoulou, citând date ale Organizației Mondiale a Sănătății.

Până nu demult, singurele opțiuni pentru un fumător erau să continue să fumeze sau să renunțe. În ultimii ani au apărut diferite metode de a obține nicotina de care fumătorul este dependent, prin țigări electronice și mai nou prin produse care încălzesc tutunul, potrivit specialiștilor.

Nicotina prezentă în mod natural în tutun este cea care dă dependență fumătorului, însă ceea ce face fumatul periculos sunt cele peste 7.000 de substanțe nocive pe care un fumător le inhalează odată cu fumul de la o țigară, spun specialiștii.

Producătorii, dar și unele instituții internaționale, susțin că aceste produse au potențialul de a fi mai puțin periculoase decât țigările clasice. Studiile prezentate în cadrul summit-ului arată o reducere substanțială a substanțelor toxice în momentul în care o persoană folosește țigaretele electronice sau dispozitive care încălzesc tutunul comparativ cu fumul de țigară inhalat.

Dacă producătorii sunt mai rezervati în a estima momentul în care majoritatea fumătorilor vor trece la aceste noi produse, ritmul depinzând de gradul de acceptare al fumătorilor și de reglementările autorităților, specialiștii prevăd ca, în Grecia, în următorii ani aproximativ jumătate vor renunța la fumatul clasic în favoarea tigarilor electronice sau a produselor de tutun încălzit.

viewscnt
Afla mai multe despre
fumat
tutun
tigara electronica
vaping