Misiunea Cazino Constanța: Experți financiari încearcă reactivarea monumentului de la Marea Neagră

Misiunea Cazino Constanța: Experți financiari încearcă reactivarea monumentului de la Marea Neagră
scris 9 iun 2018

Experți ai Europa Nostra, cea mai importantă rețea europeană de patrimoniu european, și Institutul Băncii Europene de Investiții au sosit vineri în România pentru o misiune de patru zile în legătură cu Cazinoul din Constanța, care are ca scop reactivarea monumentului de la Marea Neagră, listat ca fiind unul dintre cele mai periclitate 7 situri de patrimoniu din Europa în 2018, la nominalizarea Asociației ARCHÉ.

După includerea Cazinoului din Constanța pe lista celor mai periclitate 7 situri de patrimoniu din Europa, misiunea este cea de-a doua etapă dintr-un program complex. Misiunea cuprinde două tipuri principale de activități: întâlniri cu părțile interesate de la nivel local și național și vizite la fața locului, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În prima zi de la Constanța, experții, împreună cu reprezentanții Asociației ARCHÉ, au avut o întâlnire cu primarul Decebal Făgădău și au vizitat centrul vechi al orașului.

Sâmbătă, experții vor participa la conferința „Conservarea și reactivarea patrimoniului construit”, organizată de Institutul Național al Patrimoniului în parteneriat cu Primăria Constanța și Asociația ARCHÉ, iar duminică experții, conduși de un arhitect local, vor efectua o vizită tehnică la cazino.

Ultima zi a misiunii este dedicată întâlnirilor din București cu autoritățile naționale, precum Compania Națională de Investiții și Agenția Națională pentru Achiziții Publice.

Air Canada, condusă de românul Călin Rovinescu, desemnat în 2016 cel mai bun CEO al Canadei, a lansat astăzi cursele directe dus-întors România-Canada CITEȘTE ȘI Air Canada, condusă de românul Călin Rovinescu, desemnat în 2016 cel mai bun CEO al Canadei, a lansat astăzi cursele directe dus-întors România-Canada

După misiunea la fața locului, echipa multidisciplinară va oferi consultanță tehnică, va identifica posibile surse de finanțare și va mobiliza un sprijin larg pentru a salva acest punct de reper al patrimoniului. Specialiștii vor formula planuri de acțiune fezabile pentru sit-urile listate în programul Europa Nostra până la sfârșitul anului.

Reprezentanții Europa Nostra și ai Institutului Băncii Europene de Investiții, cu expertiză în domeniul financiar și în protejarea patrimoniului cultural construit sunt: Barbara Van der Wee, arhitect specializat în conservarea, restaurarea și revitalizarea patrimoniului, profesor și director de programe al Centrului internațional pentru conservarea clădirilor și orașelor istorice „Raymond Lemaire” din cadrul KULeuven din Belgia, Peter Bond, inginer britanic care a lucrat cu Consulting Engineers timp de mai mulți ani înainte de a se alătura Băncii Europene de Investiții (BEI) în calitate de Consilier Tehnic, Ștefan Bâlici, arhitect, conferențiar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București,
departamentul de Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului. Este manager al Institutului Național al Patrimoniului, principala instituție din România care se ocupă cu protejarea, cercetarea și inventarierea patrimoniului cultural național.

Această misiune de experți în România este corelată cu o serie de evenimente organizate de Institutul Național
al Patrimoniului cu prilejul Zilei Mondiale Art Nouveau, în Constanța, Târgu Mureș și Timișoara, pe 9 și 10 iunie,
cu scopul de a crește gradul de cunoaștere și apreciere a patrimoniului #ArtNouveau din Romania în rândul
publicului larg.

Misiunea are loc în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural 2018, care sărbătorește patrimoniul cultural
comun al Europei - la nivel european, național, regional și local - și urmărește încurajarea cetățenilor europeni
să descopere și să se angreneze în patrimoniul cultural.

Programul „Cele mai periclitate 7 situri” a fost lansat în ianuarie 2013 de către Europa Nostra împreună cu Institutul Băncii Europene de Investiții, ca partener fondator. Acesta a fost inspirat de un proiect similar realizat cu succes de Trustul Național al SUA pentru Conservarea Istorică. „Cele mai periclitate 7 situri” nu este un program de finanțare. Scopul său este de a servi drept un catalizator al acțiunii și de a promova "puterea exemplului". Proiectul beneficiază de sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene, ca parte a rețelei Europa Nostra "Sharing Heritage - Sharing Values".

Cazinoul este un monument istoric emblematic pentru orașul Constanța și pentru România. Edificiul a fost ridicat în timpul „febrei cazinourilor” ce a cuprins Europa la începutul secolului al XX-lea, și și-a deschis porțile în 1910. Daniel Renard, arhitectul româno-elvețian care a proiectat clădirea, a optat pentru un Art Nouveau opulent cu scopul de a ilustra modernizarea României sub domnia regelui Carol I.

Clădirea a devenit, în timp, un reper al țărmului Mării Negre. Văzut de pe mare, Cazinoul se înalță pe un promontoriu stâncos, părând a aparține mării mai degrabă decât orașului, impresie întărită și de decorația de inspirație marină a clădirii.

Ansamblul este alcătuit din trei elemente construite: fundațiile cu platoul pe care se află Cazinoul, clădirea Cazinoului în sine și clădirea Acvariului, proiectată tot de Daniel Renard, dar la o dată ulterioară. Al patrulea element este promenada ce separă Cazinoul de Acvariu și leagă portul comercial de cel turistic, promenadă însoțită pe tot parcursul de o centură verde. Clădirea Cazinoului are trei niveluri. Interiorul spațios și bogat decorat face trimitere la o epocă plină de farmec. Acesta se compune dintr-un salon de intrare, săli destinate evenimentelor, spații tehnice și este completat de terase deschise.

Principala amenințare pentru Cazinou o reprezintă coroziunea și ruginirea elementelor metalice structurale, în special cele descoperite, expuse intemperiilor. Elementele de lemn sunt, de asemenea, puternic afectate de umiditatea salină. În plus, mucegaiul, umezeala și procesul de îngheț-dezgheț accelerează degradarea tuturor elementelor, de la tencuială la valoroase elemente decorative. Vânturile și furtunile au distrus majoritatea ferestrelor fațadei dinspre mare, permițând ploii, zăpezii, păsărilor și animalelor să pătrundă înăuntru. Tot acest proces de degradare duce la prăbușirea acoperișului.

De-a lungul timpului clădirea a adăpostit, alternativ, funcțiuni comerciale și funcțiuni publice (când edificiul s-a aflat în grija statului). În anii 2000 clădirea a fost abandonată, stare în care se găsește și astăzi ca urmare a incapacității administrative de a se găsi finanțare pentru a demara o operațiune de salvare, restaurare și revitalizare. Situația a fost prelungită de eșuarea încercărilor repetate de finalizare a procesului de licitație publică.

Clădirea a trecut de mai multe ori din administrația municipiului Constanța în administrația altor instituții, ultima dintre acestea fiind Compania Națională de Investiții din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Această stare de incertitudine adminstrativă a întârziat și mai mult demararea unui proces adecvat de restaurare. De-a lungul timpului, clădirea a trecut prin trei procese de restaurare, de o calitate discutabilă, care pun probleme suplimentare unei viitoare campanii de reactivare.

viewscnt
Afla mai multe despre
cazino constanta
marea neagra