Noi speranțe pentru fumători că vor fi lăsați să fumeze pe terase și în camere special amenajate

Noi speranțe pentru fumători că vor fi lăsați să fumeze pe terase și în camere special amenajate
scris 1 nov 2016

Fumatul ar putea fi permis pe terase, indiferent de numărul de pereți al acestora și în camere special amenajate, un proiect de lege inițiat în acest sens trecând tacit de Senat. Pentru a fi aplicat, este însă nevoie și de votul favorabil al Camerei Deputaților.

Adoptarea tacită în Parlament a unui proiect înseamnă că acesta este avizat fără dezbatere și vot, doar pentru că termenul până la care trebuia discutat a fost depășit.

Urmărește-ne și pe Google News

Șansele ca deputații să voteze favorabil proiectul inițiat de mai mulți senatori sunt însă extrem de mici, aceleași amendamente fiind respinse în urmă cu două săptămâni în momentul votării proiectului care preia o Directivă europeană referitoare la fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Prin proiectul care a trecut acum tacit de Senat, “spațiul public” este redefinit ca orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este încadrat de pereți de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepția spatiilor cu destinație locativă”. Ceea ce înseamnă că fumatul va fi permis pe terase indiferent de numărul de pereți al acestora.

Astăzi, spațiul public este definit ca “orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți întregi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

Legea tutunului a fost adoptată, fumatul rămâne interzis în baruri și pe terasele cu mai mulți de 2 pereți. FOTO noile imagini care vor apărea pe pachete pentru a speria fumătorii CITEȘTE ȘI Legea tutunului a fost adoptată, fumatul rămâne interzis în baruri și pe terasele cu mai mulți de 2 pereți. FOTO noile imagini care vor apărea pe pachete pentru a speria fumătorii

Proiectul senatorilor mai prevede ca fumatul să fie permis și în camere special amenajate cu condiția ca acestea “să servească exclusiv fumatului și activităților asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare, etc”. În prezent, fumatul în spații special amenajate este permis doar “exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaționale“.

Totodată, în cazul în care Camera Deputaților va vota favorabil proiectul adoptat tacit de Senat, fumătorii se pot constitui în asociații sau cluburi de fumători, care pot amenaja spații special destinate exclusiv fumatului și activităților asociate fumatului.

Proiectul a trecut tacit de Senat deși punctul de vedere al Guvernului, dar și raportul comisiei de sănătate au fost negative. De altfel, comisiei de sănătate i s-au cerut două rapoarte, fiind solicitat și un raport suplimentar de către plenul Senatului după înscrierea pe ordinea de zi a primei camere sesizate. Și primul, și cel de-al doilea raport au fost negative. Proiectul a primit în schimb avize favorabile de la Consiliul Legislativ și de la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități.

Legea privind interzicerea fumatului în spațiile publice a intrat în vigoare pe 17 martie. Fumători care se consideră discriminați, dar și proprietari de baruri, care au constatat o reducere a vânzărilor, și-au exprimat public nemulțumirile. Mai mulți senatori, printre care Steliana Miron, Daniel Fenechiu și Răzvan Tănase, au profitat de prezența pe masa Senatului a proiectului de lege privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe (transpunerea unei directive europene) pentru a introduce amendamente la Legea privind interzicerea fumatului în spațiile publice.

Amendamentele aveau un text similar actualului proiect legislativ care a trecut tacit de Senat. Și respectivele amendamente fuseseră adoptate în Senat, însă au fost respinse în urmă cu două săptămâni în plenul Camerei Deputaților.

viewscnt
Afla mai multe despre
fumat
tutun
proiect
spatiu public
inchis
terase
interzicere