Germania: Spațiul Schengen s-ar putea destrăma din cauza certurilor din UE privind criza refugiaților

Germania: Spațiul Schengen s-ar putea destrăma din cauza certurilor din UE privind criza refugiaților
scris 16 ian 2016

Spațiul Schengen este în pericol de a se destrăma din cauza numeroaselor neînțelegeri dintre membri privind gestionarea afluxului de imigranți în regiune, avertizează ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schaeuble. Oficialul german și-a atenționat omologii din UE că bugetul stabilit de Bruxelles pentru sprijinirea statelor afectate de criza refugiaților este insuficient.  

Spațiul de liberă circulație Schengen este pe cale de a fi desființat, iar Uniunea Europeană s-ar confrunta cu o "amenințare teribilă" dacă Germania ar urma exemplul Suediei și al altor state membre și ar institui controale la graniță, a spus vineri Schaeuble, la finalul unei întrevederi cu miniștrii de finanțe ai UE.

Urmărește-ne și pe Google News

“Un asemenea scenariu va putea fi evitat doar dacă vom soluționa rapid problemele, prin protejarea mai eficientă a frontierelor externe (ale Spațiului Schengen – n.r.) și prin intensificarea cooperării. Însă este nevoie de mai mulți bani,“ a adăugat ministrul german, citat de Bloomberg.

FOTO Merkel îl liniștește și pe Cioloș: Schengen depinde de corupție, refugiații trebuie acceptați CITEȘTE ȘI FOTO Merkel îl liniștește și pe Cioloș: Schengen depinde de corupție, refugiații trebuie acceptați

Destrămarea Schengen ar transmite un semnal negativ în piețe cu privire la reversibilitatea UE și a monedei unice europene, potrivit analiștilor.

Bugetul UE nu va fi suficient pentru a acoperi necesarul de finanțare în cazul imigranților care sosesc în țările din apropierea Siriei, iar fondurile ar trebui suplimentate de o "coaliție a doritorilor", coordonată, la un nivel informal, de către UE, a spus Schaeuble, fără să nominalizeze statele care s-ar putea regăsi pe lista donatorilor voluntari.

Și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat vineri pentru menținerea proiectului Schengen, subliniind importanța acestuia pentru stabilitatea UE.

"Fără libera circulație a muncitorilor, fără libertatea de a călători pentru toți cetățenii, euro nu are niciun sens. Ce rost are o monedă unică pentru tot continentul dacă nu putem călători pe tot teritoriul acestuia", a spus Juncker.

Peste un milion de imigranți au ajuns în Europa în ultimul an, majoritatea din state afectate de conflicte armate, precum Siria și Afganistan, arată datele Organizației Internaționale pentru Migrare (OIM). Cei mai mulți dintre refugiați (peste 920.000) au intrat pe teritoriul UE prin Grecia, după ce au traversat Marea Mediterană.

În primele două săptămâni din 2016, 18.882 imigranți au sosit în Europa pe cale maritimă, în timp ce alți 56 imigranți s-au înecat sau au fost declarați dispăruți în încercarea de a ajunge pe continentul european.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
spatiul schengen
wolfgang schaeuble
refugiati
imigranti
ue