FOTO Wikipedia cere din nou românilor să doneze măcar câte 10 lei

FOTO Wikipedia cere din nou românilor să doneze măcar câte 10 lei
scris 22 mai 2017

Enciclopedia online Wikipedia, o platformă finanțată în principal de către voluntari din întreaga lume, a lansat din nou o campanie de strângere de bani de la utilizatorii din România, în care explică faptul că nu afișează anunțuri publicitare, care i-ar asigura venituri, și le cere românilor să doneze măcar câte 10 lei.

"Stimați cititori,

Urmărește-ne și pe Google News

Vom trece direct la subiect: astăzi vă solicităm să sprijiniți Wikipedia. Pentru a ne proteja independența, nu vom afișa niciodată anunțuri publicitare. Existența noastră este posibilă datorită donațiilor în valoare medie de 50 lei. Numai o mică parte din cititorii noștri donează. Acum este momentul să apelăm la sprijinul dumneavoastră. Dacă fiecare persoană care citește acest mesaj ar dona 10 lei, campania noastră de strângere de fonduri s-ar încheia într-o oră. Exact, donația pe care o solicităm de la dumneavoastră este echivalentă cu prețul unei cești de cafea. Dacă Wikipedia vă este utilă, vă rugăm să ne acordați un minut pentru a o ajuta să rămână online și să se dezvolte. Suntem o fundație mică, fără scop lucrativ, cu costuri de nivelul unui site de top, pentru: servere, personal și programe. Credem că fiecare ar trebui să aibă acces la informație - gratuit, fără restricții, fără limitări. Dacă Wikipedia vă este utilă, vă rugăm să ne acordați un minut pentru a o ajuta să rămână online și să se dezvolte. Vă mulțumim!", este mesajul pe care Wikipedia îl afișează extrem de vizibil, la deschiderea paginii.

În acest sens, a fost creat și un sistem în care utilizatorii pot alege suma pe care vor să o doneze, frecvența plății și modul de plată.

Astfel de campanii au fost inițiate și în anii anteriori, iar persoanele care au donat atunci au primit acum, pe e-mail, un mesaj personalizat prin care li se cere din nou ajutorul.

VIDEO&FOTO Vodafone România pune în vânzare noul model Nokia 3310. Care este prețul CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Vodafone România pune în vânzare noul model Nokia 3310. Care este prețul

În luna martie a anului trecut, Jimmy Wales, cel care care a inițiat și coordonează această platformă online, a venit la București și a arătat, printre altele, că, pentru a menține independența editorială a Wikipedia, a ales ca finanțarea site-ului să fie asigurată de mici investitori.

"Am ales să nu avem publicitate. Modelul funcționează pentru noi. Avem un buget anual de 60 de milioane de dolari americani pe an, ceea ce înseamnă un buget destul de mic pentru site-ul numărul 5 în lume", a spus atunci Wales.

În prezent, Wikipedia cuprinde peste 36 milioane de articole, disponibile gratuit în peste 280 de limbi.

FOTO Wikipedia cere din nou românilor să doneze măcar câte 10 lei
viewscnt
Afla mai multe despre
wikipedia
donatii
campanie