Nu mai puțin de 96% dintre jurnaliștii americani care au efectuat donații în actuala campanie electorală au preferat să finanțeze candidatura democratei Hillary Clinton, iar majoritatea publicațiilor importante (cu o singură excepție) și-au declarat public susținerea pentru aceasta. În plus, 85% din donațiile de peste un milion de dolari au fost efectuate în conturile de campanie democrate, iar sindicatele și organizațiile de lobby au alimentat aproape în exclusivitate campania candidatului democrat.
Cu toate acestea, candidatul republican Donald Trump se bucură potrivit ultimelor sondaje, de susținerea aproape 50% din electorat. Și asta, în pofida declarațiilor sale (dacă nu chiar a faptelor) aflate la limita rasismului, misoginismului sau xenofobiei. Dat fiind consensul înregistrat la nivelul elitelor din SUA, susținerea de care se bucură încă Trump pare un adevărat paradox.
Trump: un orator mai bun
Dar cum se explică faptul că alegerile prezidențiale din SUA mai au încă o miză și nu sunt deja jucate? Meritul nu este al candidatului republican decât într-o mică măsură. Talentul său oratoric, care combină sofistica populistă cu un limbaj pe înțelesul americanului de rând, l-a ajutat pe Trump să rămână în cursă, însă nu poate explica faptul că, potrivit ultimelor sondaje, se situează la doar 4 puncte procentuale distanță de Hillary Clinton.
Mitul alegătorului rațional
O altă explicație poate fi cea potrivit căreia actualele alegeri prezidențiale este cea mai bună dovadă a demolării “mitului alegătorului rațional”, în care par a mai crede, în mod paradoxal, doar unii ideologi ai partidului democrat. Însă și această explicație nu poate explica întru totul rezistența candidatului republican în fața coaliției create împotriva sa, doar dacă nu înlocuim mitul votantului rațional cu un alt mit, cel al votantului perfect irațional. Caz în care sunt puse sub semnul întrebării fundamentele oricărui sistem democratic.
Sistemul politic american favorizează oligopolul celor 2 partide
Mai multe aparente paradoxuri explică structura sistemului politic din SUA, care conduce la o polarizare a preferințelor electoratului. Sistemul politic american favorizează crearea unei structuri bipartinice, care exclude aproape în totalitate candidații care nu fac parte din Partidul Democrat sau cel Republican. Așa se face că, deși par mult mai frecventabili decât cei doi mari favoriți, ecologista Jill Stein și libertarianul Gary Johnson nu au nicio șansă în fața mașinăriilor electorale ale celor două mari partide. Așa se face că mulți dintre cei care în mod normal ar vota cu cei doi preferă să voteze cu Trump sau Clinton din motive utilitariste, pentru a nu-și irosi votul.
Însă și această explicație este insuficientă: nucleele dure ale celor două partide (democrat și republican) sunt mult mai reduse decât numărul de voturi primite de ele. Există, este adevărat, republicani care ar vota cu orare candidat al partidului pe care susțin, indiferent de caracterul și inteligența acestuia, decât să voteze un democrat. Însă aceștia (membrii curentului dur republican) nu pot justifica faptul că Trump beneficiază de un număr de voturi aproape egal cu cel al contracandidatului său democrat, cel puțin potrivit sondajelor.
CITEȘTE ȘI Clinton vs Trump: Poziții divergente pe tema relației cu Rusia și a majorării cheltuielilor militare ale aliaților din NATO Capitalismul de cumetrie și mișcările anti-sistem
Mult mai probabilă este explicația care se bazează pe constatarea că din ce în ce mai mulți americani sunt nemulțumiți de actualul sistem, pe care îl consideră un capitalism de cumetrie (crony capitalism). Amploarea din ce în ce mai mare a mișcărilor de tipul Occupy Wall Street (de pe poziții de stânga) sau Tea Party (de pe poziții de dreapta) este o dovadă în acest sens. Faptul că mulți îl preferă pe Trump nu înseamnă neapărat că îl consideră pe acesta drept un candidat anti-sistem, ci doar că o percep pe Hillary Clinton ca fiind chintesența actualului sistem. Dovadă stau sondajele care dezvăluie că americanii consideră că Trump este mai transparent, în timp ce Clinton este percepută ca având o agendă secretă.
Dezvăluirile Wikileaks, în special discursurile plătite cu milioane de dolari, ținute de candidatul democrat pentru corporațiile americane, în care chiar ea însăși recunoaște că are un discurs duplicitar, unul public și unul privat, au contribuit la consolidarea acestei impresii. Ideologii și presa democrată au încercat să interpreteze declarația candidatului democrat ca o dovadă a faptului că este un adevărat “om de stat”. Însă nu poți să declari public că dacă ajungi președinte vei reglementa atât de dur sectorul energetic, încât puțini își vor mai permite să exploreze gaze de șist, în timp ce în discursuri private te lauzi că guvernul american a dezvoltat tehnologia fracturării hidraulice și că personal ai contribuit la exportarea sa în lume, în special în Europa de Est. Sau cel puțin nu fără ați submina credibilitatea.
Clinton: Candidatul celor 1%
În plus, analiza donatorilor la cele două campanii electorale, după principiul “follow the money”, nu face altceva decât să confirme temerile votanților anti-sistem și dezvăluirile Wikileaks. Dacă, istoric, candidatul democrat era perceput candidatul omului obișnuit, al celor 99%, Clinton este prin excelență candidatul celor mai bogați 1% dintre americani. 85% din donațiile de peste un milion de dolari au fost efectuate în conturile de campanie ale candidatului democrat, iar grupurile de lobby (aflate pe statele de plată ale corporațiilor americane) au efectuat donații aproape exclusiv către Hillary Clinton.
Hillary a încasat în total donații multimilionare (mai mari de un milion de dolari) de nu mai puțin de 180 de milioane de dolari, în timp ce Trump de doar 33 milioane. 88% din sumele de campanie ale candidatului democrat provin din astfel de donații, în timp ce numai 64% din banii strânși de Trump au ca sursă miliardari. Nouă din primele 10 cele mai mari donații făcute în această campanie au luat calea conturilor lui Clinton. Democrata a beneficiat de pe urma a 47 de donatori multimilionari, în timp ce Trump doar de pe urma a 11.
Wall Street, sindicatele și industria farma au finanțat campania candidatei democrate
Separarea pe sectoare economice este menită a confirma la rândul său impresia că Hillary Clinton este candidatul “capitalismului de cumetrie”. 71 de milioane de dolari provin din donațiile sistemului bancar și bursier (Wall Street), 40 de milioane de la sindicate, 9 milioane de la industria farma. Silicon Valley (industria IT) și Hollywood-ul (industria cinematrografică) au finanțat la rândul lor campania candidatului democrat. Trump, în schimb, a fost finanțat de industrii mai puțin implicate în procesul de guvernare a SUA (cazinouri, retail și sport).
Interesante sunt și donațiile media. Grupurile de presă americane au donat 8 milioane de dolari pentru campania democratei. Însă nu numai grupurile media au donat bani, ci și jurnaliștii. Potrivit unei analize a Centrului pentru Integritate Publică, jurnaliștii americani au donat 382.000 de dolari pentru campania lui Clinton și numai 14.000 pentru cea a lui Trump. Așa se explică și faptul că, potrivit The Economist, din 72 de publicații importante din SUA, numai una s-a declarat deschis în favoarea susținerii lui Trump, în timp ce 53 au optat pentru un partizanat în favoarea candidatei democrate.
Partizanatul media a creat o “presă” alternativă online
Partizanatul fără precedent al presei americane (care are obiceiul de a-și declara preferințele la alegeri, însă niciodată într-un procentaj atât de ridicat) a contribuit, paradoxal, la întărirea imaginii de candidat al sistemului a lui Hillary Clinton și la o consolidare a preferințelor votanților anti-sistem pentru Trump. Marginalizarea sau ignorarea unor subiecte extrem de importante pentru procesul de guvernare a SUA, precum donațiile de care Fundația Clinton a beneficiat de la guverne străine în perioada mandatului de secretar de stat al candidatului democrat (unele fiind la propriu cadouri de ziua de naștere a soțului său, în cazul Qatar-ului) sau posibila afectare a procesului de decizie în urma milioanelor primite pentru discursuri de cei doi soți de la corporații, în favoarea unor subiecte mai apetisante, precum pipăielile misogine ale lui Trump, i-a determinat pe americani să-și caute alte surse de informare. Pentru că un astfel de consens la nivelul media se înregistrează doar în state autoritare.
Astfel, a apărut o adevărată “presă” alternativă pe rețelele sociale, unde subiectele marginalizate de presa mainstream americană s-au amestecat cu știri false despre Hillary Clinton, candidatul democrat. Însă pe Facebook sau Twitter nu stă nimeni să verifice nicio informație… N-are timp!
