Guvernul francez se declară pregătit să discute despre autonomia Guadelupei, un departament francez de peste mări afectat de o criză violentă, a anunțat ministrul Teritoriilor de peste mări Sébastien Lecornu, odată cu crearea unor locuri de muncă pentru tineri, relatează AFP, preluată de News.ro.
”Unii aleși au pus acut problema autonomiei” în cadrul unor reuniuni, în ultimele zile, în vederea unei soluționări a crizei, care a izbucnit din cauza refuzului vaccinării obligatorii și care s-a lărgit la revendicări sociale, a anunțat vineri, într-o alocuțiune televizată adresată locuitorilor Guadelupei, Sébastien Lecornu.
”După ei, Guadelupa ar putea să se gestioneze mai bine ea însăși. Ei vor mai puțină egalitate cu Hexagonul și mai multă libertate de decizie a decidenților locali. Guvernul este pregătit să discute despre acest lucru, nu există dezbateri rele, din moment ce aceste dezbateri ajută la soluționarea problemelor adevărate de zi cu zi ale locuitorilor Guadelupei”, a subliniat el.
Sébastien Lecornu a anunțat, de asemenea, finanțarea a ”1.000 de locuri de muncă cu ajutoare pentru tineri și o formare specifică în sectorul non-comercial, în vederea susținerii colectivităților sau asociațiilor sociale, sportive și de mediu din acest teritoriu”.
În Guadelupa, 34,5% din populație trăiește sub pragul național francez al sărăciei și este afectată de un șomaj puternic, de 19%, în rândul tinerilor - 35% în 2020, față de o medie națională de 20%.
În încercarea de a calma spiritele și a pune capăt violențelor, Guvernul a anunțat că implementează - de la 31 decembrie - vaccinarea obligatorie a personalului sanitar și pompierilor, atât în Guadelupa, cât și în Martinica, unde contestarea s-a extins.
CITEȘTE ȘI CEC Bank va împrumuta de la Ministerul Finanțelor, acționarul său, 1,4 mld. de lei, pentru cerințele de capital în caz de rezoluție, obligatorii pentru ca băncile să nu mai fie salvate de contribuabiliPrefectul din Guadelupa ”a decis să prelungească interdicția de circulație pe timpul nopții, între orele 18.00 și 5.00 până luni, 29 noiembrie, la ora (locală) 5.00”.
Prefectul din Martinica a instaurat o interdicție de circulație pe timpul nopții ”de la ora 19.00 la ora 5.00 până la întoarcerea la calm”.