Fostul europarlamentar Adrian Severin a fost condamnat definitiv miercuri, de instanța supremă, la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de luare de mită și trafic de influență, după ce, în perioada decembrie 2010 - martie 2011, ar fi acceptat promisiunea a doi jurnaliști de la "Sunday Times" de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.
Patru judecători din complet au decis condamnarea lui Adrain Severin la patru ani de închisoare cu executare, în timp ce magistratul Lavinia Lefterache a făcut opinie separată, ea optând pentru achitarea lui Severin, scrie News.ro.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă, Adrian Severin urmând să fie încarcerat pentru executarea pedepsei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Fostul europarlamentar a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în 11 septembrie 2013, pentru luare de mită și trafic de influență, iar în 23 februarie 2016 a fost condamnat, de un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție, la trei ani și trei luni de închisoare cu executare.
Decizia a fost contestată de Adrian Severin și de procurori la Completul de cinci judecători al instanței supreme, care a început judecarea în 12 septembrie și după trei termene, în 14 noiembrie, a finalizat dezbaterile, iar miercuri a dat o soluție definitivă în cauză.
Procurorii DNA au cerut, la ultimul termen al procesului, ca Adrian Severin să fie condamnat la șase ani și șase luni de închisoare cu executare, la care să se adauge un spor de pedeapsă, având în vedere pregătirea juridică a fostului europarlamentar.
Avocații lui Adrian Severin au solicitat achitarea clientului lor, iar în cazul în care acesta ar fi, totuși, condamnat, au cerut ca pedeapsa să fie cu suspendare, având în vedere că Severin ar suferi de o boală incurabilă, în acest sens fiind depus la dosar și un certificat de sănătate eliberat de o clinică din Viena.
În ultimul cuvânt, Adrian Severin a spus că nu poate fi decât exasperat la auzul afirmației că ar fi acceptat bani pentru a depune amendamente în Parlamentul European. El a adăugat că procesul său este unul politic și că nu poate recunoaște că România a trimis în cele mai înalte funcții un hoț.
Fostul europarlamentar a scris pe pagina sa de Facebook, înaintea judecării ultimului termen din dosarul său, că în curând "se va consuma farsa judiciară românească” declanșată pe baza unei farse jurnalistice străine, susținând că nu îi este frică de cruce, iar atât timp cât suferința îl privește doar pe el, le poate acorda "iertare călăilor în robă”.
CITEȘTE ȘI Fostul purtător de cuvânt al ASF Radu Soviani, la Parchet după ce ar fi depus o sesizare împotriva președintelui ASF"Curând se ca consuma farsa judiciară românească declanșată pe baza unei farse jurnalistice străine, fără a mi se îngădui o singură probă în apărare. Nu îmi este frică de cruce, suferința purifică și înalță. Atât cât această suferință mă privește doar pe mine, le pot acorda iertare călăilor în robă. Fără voia lor fac parte deja din istoria României, iar părticica aceasta de istorie ei vor să o întineze”, a arătat Adrian Severin în mesajul video postat pe pagina sa de Facebook înaintea condamnării sale definitive.
La momentul investigației jurnalistice, trei europarlamentari - Adrian Severin, fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler și fostul ministru austriac de Interne Ernst Strasser - ar fi acceptat "să-și vândă serviciile" unor jurnaliști ai ziarului "The Sunday Times", care pretindeau că se ocupă cu acțiuni de lobby.
Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul "ajutorului" pentru adoptarea unor amendamente.