Înalta Curte de Casație și Justiție are pe rolul ședinței din 18 septembrie o sesizare pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care se dedică dacă legea privind darea în plată se aplică și celor care au pierdut locuința prin executare silită și acum au în continuare datorii la creditori. Pe aceeași speță, dar din punct de vedere al constituționalității, s-a pronunțat recent și Curtea Constituțională.
Înalta Curte a fost sesizată în luna aprilie de Tribunalul Călărași într-o speță în care doi datornici la firma de recuperare Rabon Credit Solutions au cerut stingerea creanței prin darea în plată.
Debitorii aveau o datorie reziduală de 1,75 milioane de lei la recuperatori, după ce imobilul care garanta împrumutul a fost vândut silit la licitație, potrivit documentelor instanței de trimitere.
Legea 77/2016 privind darea în plată spune că datornicii pot cere transferul de proprietate către creditori a locuințelor care garantează creditele, ceea ce duce la stingerea integrală a datoriei. Legea prevede mai multe condiții de admisibilitate, printre care și acelea ca debitorii să fie consumatori și să nu fi împrumutat mai mult de 250.000 de euro echivalent în lei la momentul semnării contractelor.
Un articol (8, alin 5) spune că și debitorii care au fost supuși executării silite a bunului imobil au dreptul de a cere instanței ștergerea datoriei, indiferent de stadiul și forma executării silite, sau de titularul creanței.
ÎCCJ ar trebui să stabilească cum se interpretează acest articol:
"Dispozițiile art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin contracte de credit se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit în baza textului de lege menționat și debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare".
Opiniile citate de Tribunalul Călărași oferă mai multe variante.
O variantă, susținută și de avocații băncilor, este aceea că debitorii executați silit prin deposedare de bun n-ar treui să poată da în plată, pentru că nu se poate aplica mecanismul de transmitere voluntară a dreptului de proprietate, pentru că bunul ipotecat nu mai e în proprietatea debitorului, deci nu mai poate fi dat în plată.
Ca argument este invocată o decizie a Curții Constituționale (639/2016), pronunțată într-un dosar în care debitorul a pierdut locuința prin executare silită. CCR a spus, la acel moment, că legea nu este incidentă în cazul respectiv.
Cealaltă variantă, la care s-au gândit autorii articolului de lege, este că și cei rămași fără locuință ar trebui să beneficieze de ștergerea datoriilor, pentru că astfel s-ar crea o inechitate între cei care au trecut prin dificultăți financiare și cei care n-au fost încă executați.
După bula imobiliară din 2006-2008, recesiunea severă din 2009 a venit cu o corecție serioasă a prețurilor proprietăților, corelată cu o depreciere a leului în raport cu valutele în care populația era îndatorată pe termen lung (euro, franci elvețieni). Astfel, când debitorii au intrat în incapacitate de plată și au fost executați silit, prețul de vânzare n-a acoperit decât parțial datoria, astfel că mulți au rămași datori cu sume mari la bănci sau recuperatorii care au cumpărat capetele de creanță.
Curtea Constituțională, după o decizia descrisă mai sus, și care a născut confuzie cu privire la aplicarea art. 8, alin. 5, a revenit, în august, cu o alta prin care să tranșeze dacă de darea în plată beneficiază și cei executați silit.
Curtea spune răspicat că acest articol nu încalcă Constituția, în condițiile în care darea în plată se aplică doar dacă judecătorul constată că există o situație de impreviziune ce a făcut deosebit de oneroasă pentru debitor executarea contractului.
“(…) Curtea constată că soluția legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitație publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituție”, se arată în decizia 95/2017.
Pe de altă parte, arată Curtea, debitorii ar trebui să parcurgă întreaga procedură, inclusiv cea a notificării creditorului în privința intenției de dare în plată.
Totodată, Curtea a statuat că rămâne în picioare mecanismul prin care notificarea depusă de debitor suspendă plata ratelor și efectele executării silite până la renegocierea contractului între părți sau la stingerea lui pe cale amiabilă sau până la o hotărâre definitivă a instanței.
