TABEL Raliul carburanților continuă. Scumpirile din ultima săptămână au anulat ieftinirile din ultima lună

TABEL Raliul carburanților continuă. Scumpirile din ultima săptămână au anulat ieftinirile din ultima lună
scris 14 oct 2022

Motorina standard este mai scumpă cu 1,48 lei/l decât benzina standard în stațiile Petrom din capitală, în urma deciziei de astăzi a liderului pieței de a majora prețurile combustibilului diesel cu 8 bani/l și pe cel al al benzinei cu 3 bani/l. În ultimele 3 zile, toate companiile distribuitoare de carburanți au majorat prețul acestora cu aproximativ 10 bani/l, excepție făcând doar OMV Petrom, care a crescut prețul benzinei doar cu 5 bani/l.

Creșterile de preț vor continua, probabil, ca urmare a apropierii momentului intrării în vigoare a embargoului impus de UE importului de țiței din Rusia, pe 5 decembrie, doar intrarea economiei globale într-o recesiune severă putând inversa acest trend.

Urmărește-ne și pe Google News

Aceasta este cea de-a 6-a scumpire efectuată de OMV Petrom în ultimele 8 zile. În numai o săptămână, de pe 7 octombrie, când trendul de ieftinire a a carburanților s-a inversat, motorina s-a scumpit cu 30 de bani/l, iar benzina cu 21 bani/l, relevă date analizate de Profit.ro.

VIDEO Profit E-commerce - După 2 ani de excepție pentru comerțul online și curierat, jucătoriii primesc un răgaz. Potențial uriaș, birocrația învinge însă întotdeauna: Te enervează. De ce am investit? Ne întrebăm și noi! CITEȘTE ȘI VIDEO Profit E-commerce - După 2 ani de excepție pentru comerțul online și curierat, jucătoriii primesc un răgaz. Potențial uriaș, birocrația învinge însă întotdeauna: Te enervează. De ce am investit? Ne întrebăm și noi!

În cele 3 luni precedente, după introducerea reducerii de 50 de bani pe litru convenită de Guvern cu companii, carburanții se ieftiniseră cu 1,3 lei/l (sau 14%), respectiv, cu 2 lei/l (sau 23%).

În urma scumpirilor de vineri, prețul motorinei standard comercializate de liderul pieței în stațiile sale din capitală era de 8,19-8,22 lei/l, în stațiile Petrom, și de 8,27-8,30 lei/l, în cele OMV, în timp ce benzina standard se putea cumpăra cu 6,71-6,78 lei/l, respectiv 6,83-6,86 lei/l.

Scumpirile din octombrie au adus prețurile la nivelul celor din urmă cu o lună, prețuri atât de ridicate nemaifiind înregistrate în stațiile OMV Petrom din 16 septembrie, în cazul motorinei, și din 19 septembrie, în cazul benzinei.

În ultimele 3 zile, toate companiile distribuitoare de carburanți au majorat prețul motorinei cu 10 bani/l, aceasta ajungând la un preț de 8,13-8,16 lei/l în stațiile Lukoil din capitală și la 8,18-8,22 lei/l în cele operate de MOL și Rompetrol.

IT-ul este domeniul în care se câștigă cel mai bine din România. Ce salarii au angajații CITEȘTE ȘI IT-ul este domeniul în care se câștigă cel mai bine din România. Ce salarii au angajații

Și în cazul benzinei se poate remarca o mișcare similară, prețurile acesteia ajungând la 6,68-6,72 lei/l în stațiile Lukoil, la 6,79-6,83 lei/l în cele Rompetrol și la 6,82-6,86 lei/l în cele MOL.

În următoarele ore, însă, concurenții OMV Petrom vor majora suplimentar prețurile, așa cum au obișnuit piața, stațiile Petrom, de obicei cele mai ieftine, fiind în prezent mai scumpe decât cele ale MOL și Rompetrol, cel puțin în cazul motorinei.

Vineri dimineață, țițeiul Brent, de referință pe piața europeană, se tranzacționa la o cotație de aproape 95 dolari/baril, după ce la începutul săptămânii se situase la aproape 99 dolari/baril, cel mai înalt nivel înregistrat în ultima lună. Săptămâna trecută, OPEC+ a decis o tăiere semnificativă a producției de petrol, în pofida presiunilor din partea SUA, iar, în mai puțin de 2 luni, va intra în vigoare embargoul impus importului maritim de țiței rusesc, iar pe 5 februarie cel impus importului de produse petroliere. România este importator net de motorină.

În plus, cererea regională, cel puțin de motorină, este influențată de cea ucraineană, țară rămasă fără capacități de rafinare, bobardate de ruși, și care și-a majorat de 12 ori importurile, inclusiv din România. O parte din motorina importată de România este reexportată în Ucraina, țară care recent a reintrodus accizele la carburanți.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
petrom
lukoil
mol
rompetrol
scumpiri
benzină
motorină
țiței
kazah