SUA introduc “tarife reciproce” tuturor partenerilor comerciali. Acestea nu vor intra în vigoare imediat, iar guvernul va întocmi o listă pentru fiecare stat în parte, până la 1 aprilie.
“Am decis, din motive de echitate, că vom percepe un tarif reciproc. Este corect pentru toată lumea, nicio altă țară nu se poate plânge”, le-a declarat Trump jurnaliștilor prezenți în Biroul Oval, după ce a semnat memorandumul. Măsurile ar putea crește veniturile obținute de SUA, dar și să amplifice războiul comercial declanșat după ce Trump și-a preluat mandatul. De asemenea, analiștii atrag atenția că aceste noi taxe, care vor determina companiile americane să crească prețurile pentru bunuri și servicii, vor alimenta inflația, care a crescut din decembrie în ianuarie, arată BiziDay.

Această nouă rundă de tarife afectează cel mai mult țările cu cele mai mari deficite comerciale în relația cu SUA, precum și cele cu diferențe mari între taxa percepută produselor americane și taxa aplicată de SUA pentru bunurile importate. Tarifele nu vor intra în vigoare imediat, pentru ca statele vizate să aibă timp să negocieze eventuale noi acorduri comerciale cu SUA. De asemenea, Trump a explicat că măsurile vor fi adaptate fiecărui partener comercial în parte, ținând cont de factori precum TVA. Echipa sa de consilieri a adăugat că va veni cu bilanțuri pentru fiecare stat, până la 1 aprilie.
Potrivit statisticilor citate de CNBC, SUA au importat bunuri în valoare de 600 de miliarde de dolari din Uniunea Europeană, în 2024, cele mai importate produse fiind cele farmaceutice, autoturismele sau mobilier, aici fiind indicată compania Ikea. În plus, conform reprezentantului american pentru Comerț, jumătate dintre toate bunurile industriale importate de SUA au intrat în țară fără taxe vamale.