SONDAJ Opt din zece români ar pleca să muncească în altă țară, dacă ar avea oportunitatea. Sunt însă și lucruri care îi mulțumesc

SONDAJ Opt din zece români ar pleca să muncească în altă țară, dacă ar avea oportunitatea. Sunt însă și lucruri care îi mulțumesc
scris 28 nov 2018

Dacă ar avea oportunitatea, peste opt din zece români respondenți la un sondaj ar pleca să muncească în altă țară. 42,1% dintre respondenți au declarat că ar face acest lucru cu siguranță, 43,7% poate ar face asta și doar 14,2% au răspuns că în niciun caz nu ar pleca, arată rezultatele unui sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs. 

Calitatea principală a vieții este principalul factor care i-ar determina pe 43% dintre români să plece să muncească în afara țării, iar salariul mai bun ar fi cel mai puternic motiv pentru 17% dintre aceștia. Alte motive sunt gradul ridicat de civilizație (14,3%), sistemele de sănătate sau de educație mai bune (8,9%) sau oportunitățile profesionale mai ridicate (5,8%).

Factorul principal care i-ar determina să rămână în țară este familia, pentru 28% dintre respondenți, ori îmbunătățirea unor arii cheie (educație/sănătate/infrastructură), pentru circa 22% dintre români. Alții nu ar pleca dacă ar crește nivelul de trai (14%) sau dacă ar avea oportunități personale și profesionale mai bune (8%), ori dacă ar vedea perspective ale țării mai bune, în ansamblu (8%). Doar 2% ar fi reținuți în țară de naționalism.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Noile uniforme ale Armatei Române CITEȘTE ȘI FOTO Noile uniforme ale Armatei Române

Peste opt din zece români (circa 83%) sunt nemulțumiți de situația actuală a României și aproximativ 10% se declară cât de cât mulțumiți, mai arată datele sondajului desfășurat de BestJobs. Ceilalți 7% nu sunt nici mulțumiți, nici nemulțumiți.

Cea mai mare nemulțumire pentru patru din zece români este lipsa unor lideri politici vizionari și preocupați de bunăstarea tuturor cetățenilor. De asemenea, corupția este cea mai mare problemă pentru circa o treime dintre români. În plus, românii mai sunt nemulțumiți de lipsa oportunităților pentru venituri satisfăcătoare (7%), instabilitatea economiei, infrastructura precară, sistemul de sănătate și cel de învățământ, sistemul slab de protecție socială, imaginea țării pe plan european. 

Dacă vorbim despre ce îi mulțumește cel mai mult pe români în țara lor, aproape jumătate (46,2%) au nominalizat frumusețile naturale unice în lume. De asemenea, pentru 12,7% cele mai importante sunt tradițiile, apoi libertatea individuală (5,8%). În procente cuprinse între 3 și 5%, românii apreciază nivelul ridicat de siguranță pentru cetățeni, căldura și ospitalitatea oamenilor, oportunitățile la nivel personal sau profesional, veniturile care permit un trai decent. Situația și perspectivele economiei, ori gradul de fericire individuală au primit procente sub 2%. Totodată, 12,7% nu apreciază nimic, iar 2,5%, altele.

Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 1 octombrie - 12 noiembrie, pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.362 de respondenți. 

viewscnt
Afla mai multe despre
locuri de munca
strainatate
bestjobs