Sectorul călătoriilor și turismului din China resimte impactul epidemiei de pneumonie virală

Sectorul călătoriilor și turismului din China resimte impactul epidemiei de pneumonie virală
scris 26 ian 2020

Sectorul călătoriilor și turismului din China resimte impactul epidemiei de pneumonie virală, care a provocat moartea a peste 50 de persoane, din cauza restricțiilor impuse de autorități și a anulării rezervărilor pentru zboruri și cazări, relatează BBC.

Peste 400 de milioane de chinezi erau așteptați să călătorească pentru Anul Nou chinezesc, perioadă care în  mod normal este una dintre cele mai aglomerate pentru companiile aeriene, hoteluri și atracțiile turistice, informează News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În schimb, rezervările pentru zboruri sau pentru cazare sunt anulate, fie din cauza restricțiilor de călătorie fie pentru că oamenii decis să rămână acasă.

Noul coronavirus, care a apărut în decembrie în centrul țării, a contaminat aproximativ 1.300 de persoane în China și s-a răspândit în mai multe țări, inclusiv în Statele Unite și Franța.

Nu mai puțin de 56 de milioane de chinezi sunt blocați de atunci în zone din care nu au dreptul să iasă până la noi ordine.

De asemenea, Guvernul chinez urmează să suspende zborurile organizate în China și în străinătate, în lupta împotriva epidemiei, a anunțat sâmbătă televiziunea publică.

Începând de luni, agențiile de voiaj chineze nu vor mai putea vinde rezervări la hoteluri și nici călătorii de grup, a precizat postul CCTV.

Multe companii aeriene au acceptat să ramburseze clienților banii pe bilete sau să le permită să își reprogrameze călătoriile, în timp ce hotelurile mari le urmează exemplul, pe măsură ce autoritățile anunță noi restricții.

După ce Administrația pentru Aviație Civilă din China a anunțat că operatorii aerieni ar trebui să returneze oamenilor banii pentru cursele anulate, cele mai mari trei companii aeriene din țară, China Southern Airlines, China Eastern Airlines și China Air, au înregistrat scăderi puternice ale acțiunilor. Titlurile China Eastern Airlines au scăzut în această săptămână cu 13%.

Compania aeriană Cathay Pacific din Hong Kong a fost printre primele companii care au permis pasagerilor care urmau să zboare către sau dinspre Wuhan să își reprogrameze gratuit rezervările. Totodată, personalul navigant poartă măști chirurgicale în timpul zborurilor.

Wuhan este orașul unde au apărut primele cazuri de îmbolnăvire cu noul virus și a fost plasat în carantină. Ulterior, virusul s-a răspândit, apărând noi cazuri de îmbolnăvire în Singapore, Thailanda, Statele Unite ,Franța, precum și în alte state.

Cea mai mare companie online pentru călătorii, Trip.com, elimină comisioanele pentru anulări pentru toate hotelurile, închirierile de mașini și biletele pentru obiectivele turistice din Wuhan și monitorizează activ situația pentru a asigura siguranța tuturor călătorilor.

Grupurile hoteliere rambursează banii turiștilor care își anulează călătoriile la Wuhan și alte părți ale Chinei.

InterContinental Hotels Group (IHG) și Hyatt vor permite oaspeților să își modifice sau să își anuleze rezervările la majoritatea hotelurilor lor, în perioada sărbătorii Anului Nou.

IHG are 443 de  hoteluri în China, Hong Kong, Macao și Taiwan, sub diferite branduri, dintre care patru în Wuhan.

Acțiunile operatorilor de cazinouri au scăzut la rândul lor, în special cele cu afaceri în Maco. În oraș se află cazionuri deținute de Las Vegas Sands și Wynn Resorts.

Lansarea a șapte filme, care urma să aibă loc în perioada Anului Nou, a fost amânată.

Turismul a devenit o parte tot mai importantă a economiei chineze și este estimat să contribuie cu aproximativ 11% la creșterea economiei chineze, având 28 de milioane de angajați.

În 2018, 62,9 milioane de turiști au vizitat China, care a fost a patra cea mai populară destinație, după Franța, Spania și Statele Unite, potrivit clasamentului realizat de Națiunile Unite.

În afara Chinei, brandurile de lux vor suferi la rândul lor impactul faptului că turiștii chinezi vor sta acasă în loc să călătorească în străinătate pentru cumpărături.

Acțiunile grupului LVMH, care deține brandurile Burberry, Louis Vuitton și Hermes brands, au scăzut în această săptămână.

viewscnt
Afla mai multe despre
coronavirus
turism
china
impact