Odyssey Investments: 2020 va fi un an de succes în sectorul imobiliar. 90% din cumpărători sunt clienți finali

Odyssey Investments: 2020 va fi un an de succes în sectorul imobiliar. 90% din cumpărători sunt clienți finali
scris 25 ian 2020

2020 va fi un an de succes în sectorul imobiliar, având în vedere indicii macroeconomici cât și starea pieței, a declarat pentru News.ro Mihai Nistor, CEO al dezvoltatorului imobiliar Odyssey Investments, acesta precizând că 90% din cumpărătorii săi sunt clienți finali, motiv pentru care crede în sănătatea pieței.

"Având în vedere indicii macroeconomici, cât și starea pieței în momentul actual, tindem să credem că va fi încă un an de succes. De asemenea, 90% din cumpărători sunt cumpărători finali, ceea ce ne face să credem și mai mult în sănătatea pieței. Prețurile de vânzare ale apartamentelor din segmentul nostru au înregistrat o ușoară creștere în 2019. Estimările noastre pentru sfârșitul anului cu privire la prețuri sunt destul de bune și ne așteptăm ca ele să rămână la fel sau chiar să crească ușor", a declarat pentru News.ro Mihai Nistor, CEO al dezvoltatorului imobiliar Odyssey Investments.

Urmărește-ne și pe Google News

Întrebat care sunt cele mai mari provocări ale acestui sector, acesta spune că lipsa forței de muncă de specialitate creează o problemă acută.

"Nu este un secret, dar toți constructorii se confruntă cu problema acută a forței de muncă și lipsa personalului de specialitate și a oamenilor trăinuiți; investițiile inițiale sunt mari și riscante, ținând cont de fiscalitate și legislație. În plus, procesul de autorizări este greoi", a mai spus omul de afaceri.

Până în prezent, Odyssey Investments are predate-vândute două proiecte, Odyssey Herăstrău, un imobil cu 25 de apartamente, și Odyssey Polonă, un imobil cu 14 apartamente, și are alte două investiții în derulare.

"În momentul de față avem în derulare două proiecte: Odyssey Băneasa, un proiect boutique premium, cu 15 apartamente, la doar câteva minute de mers pe jos de parcul Herăstrău. Cu acest proiect ne propunem să oferim un spațiu de locuit intim și modern, construit la standarde înalte de calitate și finisare. Al doilea este Odyssey Aviatorilor, un proiect boutique exclusivist cu doar patru apartamente, situat la două minute de mers pe jos de Piața Charles de Gaulle, având un regim de înălțime mic, prietenos cu mediul înconjurător prin caracteristicile de ‘green building’. Apartamentele sunt bazate pe un concept unic prin care clientul își personalizează singur viitoarea casă și își alege inclusiv compartimentarea acesteia", precizează Mihai Nistor.

Odyssey Băneasa are termen de finalizare decembrie 2020

Odyssey Băneasa are termen de finalizare decembrie 2020, în timp ce Odyssey Aviatorilor urmează să fie finalizat, potrivit planurilor, în martie 2021.

"Pentru cele două proiecte investim aproape 3 milioane de euro și sperăm ca până la anul să ajungem la 8 milioane de euro și să creștem. Scopul nostru este de a dezvolta proiecte cu efecte minime asupra mediului și care să reziste în timp", adaugă el.

Dezvoltatorul are în plan totodată ca până la mijlocul anului să iasă pe piață cu încă două proiecte imobiliare: Odyssey Sisești, un proiect de 35 de apartamente, fiind cel mai mare din portofoliul său, și Odyssey Dacia, un proiect de 14 apartamente.

În ceea ce privește prețurile, un apartament de două camere în complexul din Băneasa, cu 60 mp utili, costă începând de la 89.000 euro plus TVA, în timp ce unul de trei camere, de 105 mp utili, începe de la 159.000 euro plus TVA. Un apartament cu patru camere în Piața Charles de Gaule pornește de la 435.000 euro plus TVA, locația fiind una exclusivistă. 

"2019 a fost un an foarte bun pentru grupul Odyssey Investments. Până în prezent avem contractate 65% din apartamentele aflate la vânzare. Este foarte importantă zona în care construiești cât și proximitatea la mijloacele de transport", precizează Nistor.

El afirmă că se caută apartamentele de două și trei camere pentru persoanele care lucrează în nordul capitalei și doresc să fie cât mai aproape de zona de business și să beneficieze de facilități și servicii exclusiviste în imediata vecinătate.

"Clienții vin la noi cu ‘temele bine făcute’ și ne comunică de la bun început bugetul și ce tipuri de finisaje își doresc. Oferim servicii de personalizare a apartamentelor de design interior și personal shopper pentru alegerea elementelor de mobilier", mai spune el

Dezvoltatorul spune că cea mai bună perioadă de cumpărare a unui apartament este la începutul proiectului.

"Noi am avut reduceri și de 15% la vânzările off-plan, cu plata unui avans de 30%", precizează acesta.

Odyssey Investments a fost înființată în 2007 și are ca domeniu de activitate investiții în domeniul real estate și dezvoltări imobiliare.

viewscnt
Afla mai multe despre
imobiliare
odyssey
piața
perspective