Prima navă ONU încărcată cu 23.000 de tone de grâu părăsește Ucraina

Prima navă ONU încărcată cu 23.000 de tone de grâu părăsește Ucraina
scris 14 aug 2022

Prima navă umanitară închiriată de Națiunile Unite pentru a transporta cereale din Ucraina a fost încărcată, duminică, cu 23.000 de tone de grâu și este pregătită să plece pe mare, a anunțat Ministrul ucrainean al Infrastructurii, relatează AFP.

Prezent în portul Pivdenni, în orașul Iujnîi, pentru a asista la încărcarea navei MV Brave Commander, ministrul Oleksandre Kubrakov a indicat că ”nava se va îndrepta spre Africa, Etiopia fiind ultima țară în care încărcătura a 23.000 de tone de grâu vor fi livrate".

Urmărește-ne și pe Google News

”Sper că mai multe nave închiriate pentru Programul Alimentar Mondial (PAM) vor veni în porturile noastre. Sper că vor mai fi încă 2-3 nave în curând”, a continuat Kubrakov, vitat de News.ro.

Oficialul ucrainean a scris pe Twitter, ulterior, că încărcătura este completă și barca era gata de plecare, fără a oferi o dată precisă.

Nava Brave Commander a acostat, vineri, în portul Pivdenni, lângă Odesa. Potrivit Ministerului ucrainean al Infrastructurii, acesta va pleca spre Djibouti, de unde cerealele vor fi transferate în Etiopia.

Acesta este primul transport de ajutor alimentar care părăsește Ucraina de la semnarea, în iulie, acordurilor între Kiev și Moscova, prin medierea Turciei și sub egida ONU, privind exporturile de cereale ucrainene, blocate din cauza războiului dintre cele două țări.

”Evident că ne așteptăm ca mai multe nave să părăsească porturile ucrainene pentru a ajuta oamenii din întreaga lume. Aceasta este doar prima dintre multele nave umanitare care vor părăsi porturile”, a declarat reporterilor Marianne Ward, director adjunct de operațiuni pentru Programul Alimentar Mondial (PAM) din Ucraina.

Prima navă comercială a plecat pe 1 august, iar un total de 16 bărci au părăsit Ucraina de la intrarea în vigoare a acordului, potrivit bilanțului autorităților ucrainene, dar nicio navă umanitară a ONU nu a ajuns încă pe mare.

Ucraina și Rusia se numără printre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, care au cunoscut o creștere a prețurilor de la începutul războiului.

Potrivit Programului Alimentar Mondial, un record de 345 de milioane de persoane din 82 de țări se confruntă în prezent cu o insecuritate alimentară acută, în timp ce până la 50 de milioane de persoane din 45 de țări sunt expuse riscului foametei fără acordarea unui ajutor umanitar.

viewscnt
Afla mai multe despre
ucraina
onu
cereale
navă
export