Compania rusă Gazprom a mărit livrările de gaze către Ungaria prin conducta TurkStream, care alimentează statul vecin tranzitând Serbia și România, a declarat sâmbătă un oficial al Ministerului de Externe ungar, transmite Reuters.
De ce este important? O parte din gazele care provin din Turk Stream, peste 111 GWh în fiecare din ultimele zile, în creștere cu o pătrime față de fluxul din urmă cu o săptămână, ajung în România, din care numai aproximativ 50 GWh/zi sunt reexportate în Ungaria.
Mai este important Faptul că România este țară de tranzit către Ungaria are un efect benefic atât asupra lichidității de pe piața autohtonă, cât și a prețurilor, care sunt cu o pătrime sau 50 de euro/MWh mai reduse decât cele de pe cea mai importantă bursă regională, CEGH din Austria.
CITEȘTE ȘI Statul - marele profitor al exploziei prețurilor din energie. Impozitele achitate de Romgaz și OMV Petrom, de 3 ori mai ridicate decât profiturile record raportate de cele 2 companii. Situație similară la Nuclearelectrica și, probabil, HidroelectricaProfit.ro a anunțat că furnizorii și traderii din România, dar și din Ungaria (care folosesc infrastructura autohtonă pentru tranzit) vor continua și în luna august să importe gaz, în principal rusesc, care va intra în țară prin punctul de interconectare de la Negru Vodă. Furnizori interni importă în prezent gaze nu atât în vederea acoperirii consumului, ci în vederea înmagazinării sale pentru sezonul de iarnă. Capacitatea lunară de import rezervată prin punctul de la Negru Vodă pentru luna august este de 45,2 GWh/zi, în creștere cu 8 GWh sau 22% față de cea rezervată pentru luna iulie. Și în iulie, rezervările de capacitate de import lunare se majoraseră la 37 GWh/zi de la 34,2 GWh/zi în luna iunie.
Ungaria, membră a Uniunii Europene, a menținut ceea ce numește relații pragmatice cu Moscova de la invadarea Ucrainei de către Rusia, creând tensiuni cu unii aliați ai Uniunii Europene dornici să adopte o linie mai dură.
Evoluția cantităților de gaze importate prin punctul de interconectare de la Negru Vodă de la începutul lunii august (Sursa: Entsog)
Ungaria, care este dependentă în proporție de 85% de gazul rusesc, se opune ferm ideii oricăror sancțiuni UE asupra importurilor de gaze rusești, iar prim-ministrul Viktor Orban a făcut lobby din greu pentru a obține o scutire de la sancțiunile UE asupra importurilor de țiței rusești, informează News.ro.
Ministrul de Externe Peter Szijjarto s-a întâlnit luna trecută cu omologul său rus Serghei Lavrov, la Moscova, solicitând încă 700 de milioane de metri cubi de gaze, pe lângă un acord de furnizare pe termen lung existent cu Rusia.
Conform unui acord ulterior, Gazprom a început să suplimenteze fluxurile de gaze către Ungaria, vineri, a declarat într-un comunicat secretarul de stat al Ministerului de Externe ungar, Tamas Menczer.
Menczer a spus că Gazprom va adăuga 2,6 milioane de metri cubi de gaze suplimentari pe zi, livrărilor convenite anterior, prin Turkstream în august, volumul livrărilor din septembrie fiind în negocieri.
Ungaria a stocat 2,84 miliarde de metri cubi de gaze până la jumătatea lunii iulie, cel mai scăzut nivel din acea perioadă din ultimii cinci ani, pe baza datelor furnizate de autoritatea națională de reglementare a energiei.
Conform unui acord semnat anul trecut, înainte de începerea războiului în Ucraina, Ungaria primește 3,5 miliarde de metri cubi (bcm) de gaze pe an prin Bulgaria și Serbia, în cadrul acordului său pe termen lung cu Rusia, și încă 1 miliard de metri cubi printr-o conductă din Austria.
Acordul cu Gazprom este pe o perioadă de 15 ani, cu opțiune de modificare a cantităților achiziționate după 10 ani.