Grupul Damen Shipyards a organizat o ceremonie de începere a debitării și punere a chilei la Șantierul Naval Damen Galați. Este vorba despre construcția unui portavion de drone pentru marina portugheză, o premieră pentru România și UE.
O navă sub pavilion tanzanian, cu 18 persoane la bord, cetățeni sirieni și yemeniți, este blocată din 2 septembrie pe Dunărea maritimă. Armatorul nu a răspuns solicitărilor echipajului în legătură cu plata salariilor și aprovizionarea cu alimente, iar oamenii au cerut ajutorul autorităților din Constanța, care le-au oferit alimente și asistență medicală. Din cauza lipsei unui agent local, nu are cine să garanteze plata taxelor de pilotaj și a celor pentru tranzitarea Canalului Sulina, motiv pentru care nava nu își poate continua voiajul.
Nava ucraineană lovită de o rachetă rusească în Marea Neagră a transmis Gărzii de Coastă că la bord a avut loc o explozie și a cerut schimbarea rutei de navigație către Constanța pentru a evalua efectele. În momentul respectiv nava era în afara apelor teritoriale ale țării noastre, la 55 de kilometri de localitatea Sf. Gheorghe. Comandantul navei nu a solicitat asistență României, iar autoritățile nu a fost necesar să int4ervină ppentru salvarea de vieți.
O navă civilă obișnuită, care avea o încărcătură de grâu destinată Egiptului, a fost lovită de o rachetă rusească imediat ce a părăsit apele teritoriale ucrainene, a anunțat joi președintele Volodimir Zelenski, care precizează că așteaptă „cu interes” reacțiile internaționale.
Compania Damen Galați, controlată de grupul olandez omonim, a livrat o navă construită pe șantierul gălățean forțelor armate ale Pakistanului.
Ministerul Apărării publică, duminică, imagini spectaculoase cu nava-școală ”Mircea” care traversează canalul Corint pe furtună, în condiții grele care au făcut ca misiunea echipajului să fie dificilă.
Nava sub pavilion Tanzania care s-a scufundat în Marea Neagră s-a ciocnit anterior cu una sub pavilion Comore care se află acum în portul Varna din Bulgaria, au transmis reprezentanții Parchetului Curții de Apel Constanța.
Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a afirmat că cel mai probabil nava scufundată în zona Sfântu Gheorghe s-ar fi lovit de o altă navă și a explicat că, în general, un vapor se poate scufunda foarte rapid dacă este lovit în zone sensibile.
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineață, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe, iar opt membri ai echipajului au fost salvați, trei fiind dați dispăruți. Mai multe nave desfășoară acțiuni de căutare în zonă.
De mai bine de un deceniu, miliardarul australian Clive Palmer a fost forța motrice din spatele planurilor de construire a Titanicului II – o replică a nefericitului vas care s-a scufundat în 1912 cu peste 2.200 de persoane la bord, scrie CNN. Doar aproximativ 700 au supraviețuit, ceea ce a făcut din această călătorie cea mai dezastruoasă din lume.
Forțele speciale maritime ale Gardienilor Revoluției iranieni, armata ideologică a Republicii Islamice, au sechestrat sâmbătă un portcontainer "cu legături" cu Israelul în Golf, a anunțat agenția oficială Irna, relatează AFP.
Operatorii navelor de croazieră fluvială au găsit soluții alternative pentru turiștii străini care ajung în România și vor să vadă Delta Dunării, însă deocamdată niciun armator nu a stabilit vreo acostare în porturile tulcene, din cauza proximității cu războiul declanșat de Rusia în Ucraina, anunță agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.
O navă de război americană și mai multe nave comerciale au fost atacate duminică în Marea Roșie, a anunțat Pentagonul, ceea ce ar putea marca o escaladare majoră a unei serii de atacuri maritime în Orientul Mijlociu legate de războiul dintre Israel și Hamas, relatează AP.
Marina rusă a tras focuri de avertizare asupra unei nave de marfă din Marea Neagră, incidentul având loc după prăbușirea, recent, a unui acord care asigura circulația exporturilor de cereale ucrainene.
Rusia va lansa vineri primul său modul spațial spre Lună din 1976 încoace, a anunțat luni agenția spațială rusă Roscosmos, care se chinuie de zeci de ani să își realizeze propriile proiecte care să o mențină în topul explorărilor spațiale, relatează AFP și Reuters.
Rusia a anunțat duminică că Ucraina a încercat fără succes să atace o navă rusească cu șase drone de mare viteză, în timp ce aceasta patrula în perimetrul celor 2 gazoducte importante de gaze naturale din Marea Neagră, Turk Stream și Blue Stream, transmite Reuters.
Vard a obținut comenzi ferme de la două companii britanice pentru patru vase de întreținere a turbinelor eoliene, trei dintre acestea urmând să fie construite în România.
Turcia și-a dezvăluit prima navă portdronă - TCG Anadolu -, concepută în vederea decolării și aterizării pe ea a dronelor de luptă turce, relatează AFP.
Un echipaj de patru persoane aflat la bordul unei capsule SpaceX Crew Dragon a amerizat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în largul coastelor Golfului Floridei, revenind astfel în siguranță pe Terra după o misiune științifică de cinci luni pe Stația Spațială Internațională, scrie Reuters.
Prima navă umanitară închiriată de Națiunile Unite pentru a transporta cereale din Ucraina a fost încărcată, duminică, cu 23.000 de tone de grâu și este pregătită să plece pe mare, a anunțat Ministrul ucrainean al Infrastructurii, relatează AFP.
Vard va construi la Brăila coca unui vas de întreținere a turbinelor eoliene, în cadrul unui contract semnat cu startup-ul norvegian din domeniul serviciilor maritime Norwind Offshore.
O navă sub pavilion Republica Moldova a fost lovită, vineri, în apele neutre ale Mării Negre. La bord izbucnit un incendiu, iar bărcile de salvare au fost distruse. Echipajul, format din cetățeni ruși, a părăsit nava doar cu veste de salvare.
Două nave cargo s-au ciocnit în Marea Baltică, între insula daneză Bornholm și orașul Ystad din sudul Suediei, a anunțat presa suedeză, potrivit Reuters.
O navă maritimă de pasageri, cu peste 150 de persoane la bord, a acostat luni, în Portul Constanța. Turiștii, majoritatea americani, au avut de ales între un tur al orașului sau vizite la o cramă, în București sau în Delta Dunării. Este prima escală a unei nave de pasageri în Constanța după aproape doi ani.
Vard va construi la Brăila coca unui vas de întreținere a turbinelor eoliene, în cadrul unui contract de 100 milioane de euro obținut de la transportatorul maritim norvegian Rem Offshore.