Pasagerii afectați de greva Ryanair ar putea primi compensații de peste 33 milioane euro

Pasagerii afectați de greva Ryanair ar putea primi compensații de peste 33 milioane euro
scris 29 iul 2018

Peste 120.000 de pasageri au fost afectați de grevele personalului operatorului Ryanair din luna iulie, iar dacă pasagerii afectați ar cere despăgubiri prin companiile de specialitate, aceștia ar putea încasa peste 33 milioane euro, potrivit datelor AirHelp, companie specializată în obținerea de compensații pentru pasagerii companiilor aeriene.

”Sezonul de călătorii din acest an înregistrează perturbări ale zborurilor în întreaga Europă, cauzate în special de zborurile anulate și întârziate ca urmare a grevelor. AirHelp, compania principală de compensare a zborurilor, a analizat ce sumă ar trebui să pună deoparte Ryanair pentru a compensa pasagerii și încurajează turiștii afectați să-și afirme dreptul la compensații financiare”, a informat AirHelp, citat de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În doar opt zile de grevă, 120.000 de pasageri ar putea primi în jur de 33 de milioane de euro în total drept compensații ca urmare a anulărilor sau întârzierilor zborurilor Ryanair, cauzate de greva personalului.

Compania Ryanair le-a transmis însă pasagerilor că, "întrucât  zborurile anulate au fost cauzate de circumstanțe extraordinare, nu datorăm nicio compensație."

Cu toate acestea, Curtea Europeană de Justiție a decis anul acesta că greva personalului de zbor nu constituie o "circumstanță extraordinară".

"Deciziile Curții Europene de Justiție sunt obligatorii pentru toate instanțele din UE și se aplică tuturor în același mod - chiar dacă este vorba de Ryanair. Pasagerii afectați nu ar trebui să se lase înșelați de declarația falsă a companiei Ryanair, deoarece toate grevele personalului companiilor aeriene nu mai sunt considerate circumstanțe extraordinare, ceea ce ar scuti compania aeriană de la obligația de a plăti o compensație financiară de maximum 600 de euro pentru fiecare pasager. De aceea, AirHelp îi sfătuiește pe toți pasagerii afectați să verifice dacă problema întâmpinată cu zborul lor le dă dreptul la compensații financiare, în plus față de o rambursare a biletului oferit", a declarat directorul general al AirHelp România, Ștefan Radu.

Dacă un zbor întârzie mai mult de trei ore sau dacă este anulat, ori dacă unui pasager îi este refuzată îmbarcarea, pasagerii pot beneficia, în anumite circumstanțe, de o compensație financiară de până la 600 euro de persoană, în plus față de orice redirecționare sau rambursare a biletului oferită de compania aeriană.

Condiția este ca aeroportul de plecare să se afle în UE sau ca transportatorul aerian să aibă sediul în UE. În plus, motivul întârzierii zborului trebuie să fie cauzat de compania aeriană.

Compensația trebuie revendicată în termen de trei ani de la data întârzierii zborului.

Pe de altă parte, circumstanțe extraordinare, cum ar fi furtuni sau urgențe medicale, înseamnă că transportatorul aerian este scutit de obligația de compensare a pasagerilor. Dacă sunteți blocat la un aeroport timp de mai mult de două ore, companiile aeriene sunt, de asemenea, obligate să le ofere pasagerilor mese, băuturi gratuite, acces la comunicare și chiar cazare, dacă este necesar.

Curtea Europeană de Justiție a hotărât în luna aprilie a acestui an că toate companiile aeriene trebuie să-i despăgubească pe pasageri pentru întârzieri și anulări ale zborurilor, chiar dacă motivul pentru aceasta a fost o grevă a personalului companiei aeriene, măsură care se aplică tuturor grevelor anterioare dar și celor viitoare ale companiilor aeriene.

Lansată în anul 2013, compania AirHelp a sprijinit peste șapte milioane de persoane să procese cereri de despăgubire aeriene în valoare de aproape 800 de milioane de euro în total. AirHelp are reprezentanțe în 30 de țări, oferă asistență în 16 limbi și are peste 500 de angajați la nivel global.

În ce privește România, AirHelp a identificat în 2017 peste 42.000 de pasageri români eligibili pentru despăgubiri. Dacă le-ar solicita, valoarea lor ar fi de 12 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
ryanair
compensații
greve