Guvernul britanic va veni cu noi reglementări pentru a salva planurile de pensii ale companiilor în cazul unor preluări

Guvernul britanic va veni cu noi reglementări pentru a salva planurile de pensii ale companiilor în cazul unor preluări

Sursa foto: Palinchak / dreamstime.com

scris 30 apr 2017

Premierul Marii Britanii Theresa May a anunțat că a inițiat noi planuri pentru a proteja schemele de pensionare ale companiilor și după încheierea unor operațiuni corporative de preluare. Decizia vine după ce retailerul BHS a fost vândut pentru ca vechiul proprietar să scape de gaura de 451 milioane de dolari din planul de pensii al salariaților companiei.

Primul ministru britanic Theresa May a pledat astăzi pentru protejarea muncitorilor împotriva unor practici iresponsabile ale corporațiilor față de planurile de pensii, promițând noi reglementări despre cum schemele de pensii sunt administrate în cursul operațiunilor de preluare. Partidul Conservator al lui May ar urma să dea reglementatorilor puteri pentru a examina propunerile de preluare din perspectiva în care acestea ar putea amenința solvabilitatea planurilor de pensii.

Urmărește-ne și pe Google News

Comunicarea a fost făcută în contextul în care pe 8 iunie se vor desfășura alegeri parlamentare în Marea Britanie, iar premierul May se bazează pe voturile clasei de mijloc și a muncitorilor. „Astăzi pune bazele unor planuri care, dacă vom fi aleși, vor asigura pensiile muncitorilor obișnuiți pentru a fi protejați împotriva acțiunilor fără scrupule ale șefilor companiilor”, a declarat May, potrivit Reuters. „Salvagardarea pensiilor pentru a asigura demnitatea la retragere este ceva ce ține de siguranța familiilor.”

Campania pro-Brexit a fost finanțată de 5 dintre cei mai bogați oameni de afaceri britanici CITEȘTE ȘI Campania pro-Brexit a fost finanțată de 5 dintre cei mai bogați oameni de afaceri britanici

Decizia vine în contextul în care retailerul BHS a fost vândut pe o singură liră sterlină de către miliardarul britanic Philip Green către o persoană care mai fusese falită anterior și nu avea nicio experiență în retail. Green a lăsat o gaură de 451 milioane dolari la începutul acestui an în schema de pensionare a muncitorilor BHS.

Planurile conservatorilor vizează posibilitatea ca reglementatorii să blocheze plățile nesustenabvile de dividendecare amenință solvabilitatea schemelor de pensii, în timp ce directorii care lasă aceste programe nefinanțate sunt pasibili de amenzi sau chiar de suspendări ale activității lor pentru anumite perioade de timp.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea britanie
pensii
theresa may