Germania a obținut un excedent comercial peste așteptări în august, de 22,2 miliarde de euro

Germania a obținut un excedent comercial peste așteptări în august, de 22,2 miliarde de euro
scris 10 oct 2016

Excedentul comercial al Germaniei a depășit așteptările analiștilor în luna august, datorită revenirii exporturilor după evoluția mai slabă din iulie, potrivit datelor publicate luni de biroul pentru statistică Destatis, relatează MarketWatch.

Astfel, Germania a obținut un surplus comercial de 22,2 miliarde de euro în august, peste cel de 19,4 miliarde de euro din luna precedentă. Excedentul exclude fluctuații de sezon și efectul calendarului, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Analiștii intervievați de Wall Street Journal anticipau un surplus comercial de 20 de miliarde de euro.

Exporturile au avansat cu 5,4% comarativ cu luna iulie, în termeni ajustați, marcând cea mai mare creștere lunară după cea consemnată în luna mai 2010.

Un statistician al Destatis a avertizat însă că o comparație a evoluțiilor lunare ale excedentului comercial, în special a celor din lunile de vară, poate fi înșelătoare, rezultatele fiind afectate de vacanțe și activitățile mai reduse ale fabricilor.

Salt neașteptat al comerțului exterior: exporturile României au crescut cu 13,4% în august, iar importurile cu 14,4% CITEȘTE ȘI Salt neașteptat al comerțului exterior: exporturile României au crescut cu 13,4% în august, iar importurile cu 14,4%

Comparativ cu august 2015, exporturile au urcat cu 9,8%, dar avansul vine după scăderea de 10% înregistrată în iulie, determinată de nivelul ridicat de comparașie față de iulie 2015, lună excepțional de bună pentru exportatorii germani.

Balanța de cont curent a Germaniei a înregistrat un excedent de 17,9 miliarde de euro în august, în termeni neajustați, fiind peste așteptările analiștilor, de 13,6 miliarde de euro.

În august 2015, surplusul de cont corent al Germaniei a fost de 14,4 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
excedent comercial