Deficitul comercial al României a crescut

Deficitul comercial al României a crescut
scris 10 mai 2021

Exporturile au crescut în primul trimestru din acest an cu 3,9%, la 17,71 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 7,1%, la 23,04 miliarde euro, față de trimestrul 1 din 2020, a anunțat luni Institutul Național de Statistică (INS).

"În perioada 1 ianuarie - 31 martie 2021, exporturile FOB au însumat 17,719 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 23,046 miliarde euro. În perioada 1 ianuarie - 31 martie 2021, exporturile au crescut cu 3,9%, iar importurile au crescut cu 7,1%, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 31 martie 2020", arată datele INS.

Urmărește-ne și pe Google News

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în primele trei luni ale anului a fost de 5,327 miliarde euro, mai mare cu 863,1 milioane euro decât cel înregistrat în perioada similară din 2020, scrie News.ro

Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului CITEȘTE ȘI Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului

În luna martie 2021, exporturile FOB au însumat 6,526 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 8,782 miliarde euro, rezultând un deficit de 2,256 miliarde euro. Față de luna martie 2020, exporturile din luna martie 2021 au crescut cu 20,1%, iar importurile au crescut cu 20,6%.

În perioada ianuarie-martie 2021, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (49,6% la export și 37,1% la import) și alte produse manufacturate (30% la export și 29,9% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada ianuarie-martie 2021 a fost de 13,294 miliarde euro la expedieri și de 17,003 miliarde euro la introduceri, reprezentând 75% din total exporturi și 73,8% din total importuri.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada ianuarie-martie 2021 a fost de 4,425 miliarde euro la exporturi și de 6,043 miliarde euro la importuri, reprezentând 25% din total exporturi și 26,2% din total importuri.

Soldul balanței comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB și a importului CIF, ca diferență între acestea. Soldul negativ al balanței comerciale se numește deficit, iar cel pozitiv se numește excedent. Prețul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă prețul la frontiera țării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord. Prețul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă prețul la frontiera țăriiimportatoare, care cuprinde atât elementele componente ale prețului FOB, cât și costul asigurării și transportului internațional.

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
exporturi
importuri