România poate deveni un jucător important în piața agricolă în contextul în care Ucraina, care asigura 23% din producția agricolă a Europei, se confruntă cu problemele provocate de război, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care a a explicat și care sunt motivele pentru care Comisia Europeană nu a fost de acord cu propunerile României privind alocarea de fonduri pentru agricultură.
Marcel Boloș consideră că PSD se plânge „pe bună dreptate” de faptul că în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu au fost negociate finanțări pentru domeniul agriculturii, informează News.ro.
„Un domeniu care privește securitatea alimentară a României, este un domeniu de maximă importanță și ca obiectiv de țară, pentru că vremurile care vin nu sunt dintre cele care să ne asigure un confort alimentar. Să nu uităm că Ucraina este cea care a fost producătorul de grâu al Europei – 23% din totalul producției la nivel european era realizat în Ucraina – și, din acest punct de vedere, perspectiva unei crize alimentare se anunță destul de serios, pe de o parte, pe de altă parte, suntem țară cu un potențial agricol uriaș, pe care foarte multă vreme l-am lăsat neexploatat și aici e un loc în care noi putem să asigurăm nu numai securitatea alimentară, dar și să devenim un exportator de produse agricole destul de serios, ceea ce nu ar face decât un bine pentru ceea ce înseamnă viitorul, României”, a afirmat ministrul Proiectelor Europene în emisiunea Insider Politic, difuzată duminică de Prima Tv.
Întrebat cine poartă vina pentru faptul că PNRR nu prevede niciun euro pentru agricultură, actualul ministru a arătat că la negocierea derulată cu Comisia Europeană „pe lângă faptul că am avut soluții care arătau așa cum le-am văzut cu toții, trebuia să oferim și soluția pentru ceea ce înseamnă managementul apei, adică să arătăm că apa nu se risipește și ne lipseau rigolele de colectare a apei de pe suprafața irigată ca să arătăm că apa se duce în lacurile de acumulare și nu se pierde nimic”.
„Cred că la negocieri trebuie să colaboreze toate ministerele. (...) Și dacă o soluție nu este pe placul Comisiei Europene, trebuie să avem înțelepciunea de a o pune pe hârtie și a arăta Comisiei că suntem conștienți și de impactul asupra potențialului agricol, dar avem în vedere și componenta aceasta care ține de schimbările climatice și nu încercăm să face nimic rău mediului”, a adăugat ministrul.
Întrebat dacă este posibilă o renegociere care să permită alocarea de fonduri pentru agricultură în PNRR, ministrul răspunde că în contextul crizei alimentare, Comisia Europeană trebuie „să fie pro-activă”, iar statele membre să aibă și grija securității alimentare, pe lângă cea privind independența energetică.