Boloș: Dacă cei de la Ministerul Transporturilor realizează 419 km de autostradă asumați prin PNRR, vor fi declarați eroi naționali

Boloș: Dacă cei de la Ministerul Transporturilor realizează 419 km de autostradă asumați prin PNRR, vor fi declarați eroi naționali
scris 4 iun 2022

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, cataloghează drept „foarte grea” misiunea Ministerului Transporturilor de a realiza peste 400 de kilometri de autostradă prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Boloș e de părere că, dacă cei de la ministerul de resort vor realiza acest lucru, vor fi „declarați eroi naționali”.

„Eu știu că Ministerul Transporturilor are o abordare pro-activă și, într-adevăr, au o misiune foarte grea, acest lucru este de departe limpede. Pentru dumnealor 419 kilometri de autostradă, dacă îi realizează, pot fi declarați eroi naționali”, a afirmat Marcel Boloș, citat de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Într-uni interviu acordat A3, ministrul a vorbit și despre stadiul în care se află absorbția fondurilor europene, el arătând, în acest context, că peste două mii de proiecte se află în riscul de a nu fi terminate la termen, existând pericolul ca acestea să fie fazate.

„În cel mai rău caz, să apelăm la instrumentul nou pe care ni-l oferă Comisia Europeană, acela care este legat de fazarea proiectelor, adică împărțirea lor în mai multe etape de implementare, astfel încât să putem să salvăm proiectele iar pe bugetul care a rămas după fazarea proiectelor, să găsim soluții rapide pentru ca România să nu fie în pericol de a pierde în momentul de față peste 10 miliarde de euro. Din estimările pe care le avem, între 2 și 3000 de proiecte sunt în această situație de a fi fazate și mă refer aici la cele mai multe proiecte care se implementează prin Programul Operațional Regional”, a mai declarat ministrul Marcel Boloș.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat săptămâna trecută că, exceptând un tronson din autostrada Transilvania, România nu a semnat niciun contract pentru realizarea infrastructurii rutiere asumate prin Planul Național de Redresare și reziliență (PNRR). Întrebat câți kilometri de autostradă va reuși România să construiască din cei asumați prin PNRR, ministrul răspunde: „Sper ca toți”.

viewscnt
Afla mai multe despre
transporturi
fonduri europene
pnrr
autostrăzi