Airbus își avertizează angajații că investițiile companiei în Marea Britanie depind de apartenența la UE

Airbus își avertizează angajații că investițiile companiei în Marea Britanie depind de apartenența la UE
scris 4 apr 2016

Constructorul european de avioane Airbus a avertizat, într-o scrisoare adresată angajaților săi din Regatul Unit, că investițiile companiei în Marea Britanie ar putea depinde de rezultatele referendumului programat pe 23 iunie, când britanicii vor decide dacă rămân sau nu în Uniunea Europeană (UE), informează Reuters.

”Trebuie să reținem cu toții că viitoarele investiții depind foarte mult de mediul economic în care compania operează”, se arată într-o scrisoare adresată angajațiilor Airbus din Marea Britanie, semnată de directorul operational, Tom Williams, și directorul companiei în Marea Britanie, Paul Kahn.

Urmărește-ne și pe Google News

Reprezentanții Airbus au declarat, anterior, că apartenența țării la UE crește competitivitatea companiei în Marea Britanie.

Impactul economic al unui eventual Brexit reprezintă un subiect intens dezbătut. La finele lunii februarie, peste o treime din cele mai mari 100 de companii active pe piața britanică și-au exprimat susținerea față de campania condusă de premierul David Cameron pentru ca Marea Britanie să rămână membru al Uniunii Europene, răspunzând astfel apelurilor Guvernului, care a încurajat reprezentanții mediului de afaceri să se alăture dezbaterii publice privind viitorul țării în cadrul UE.

Brexit-ul ar afecta economia mondială, susține șeful Trezoreriei SUA CITEȘTE ȘI Brexit-ul ar afecta economia mondială, susține șeful Trezoreriei SUA

În total, aproximativ 200 de companii din diferite domenii au semnat o scrisoare deschisă, prin care s-au declarat în favoarea rămânerii în UE.

Printre companiile care susțin rămânerea în UE se numără producătorul de medicamente AstraZeneca, grupul energetic Royal Dutch Shell, compania minieră Rio Tinto, precum și instituțiile financiar-bancare HSBC Holdings și Goldman Sachs International.

Reprezentanții acestor companii consideră că o eventuală ieșire a Marii Britanii din UE ar descuraja investițiile pe plan local și ar periclita locurile de muncă și dezvoltarea economică.

Pe de altă parte, organizația Vote Leave a anunțat, luna trecută, că circa 250 de lideri din mediul de afaceri susțin desprinderea Marii Britanii de UE.

Tot luna trecută, primarul Londrei, Boris Johnson, unul dintre susținătorii Brexitului a afirmat că industria financiară londoneză ar înflori dacă britanicii ar vota pentru ieșirea țării lor din Uniunea Europeană.

viewscnt
Afla mai multe despre
airbus
avioane
brexit
marea britanie
referendum