BCR, profit net de 305 milioane de lei în primul semestru din 2017, sub jumătate față de cel de anul trecut

BCR, profit net de 305 milioane de lei în primul semestru din 2017, sub jumătate față de cel de anul trecut
scris 4 aug 2017

Banca Comercială Română, cel mai mai mare grup financiar din România, anunță un profit net de 305,6 milioane de lei în prima jumătate a anului, în scădere de la 636 de milioane de lei în aceeași perioadă din anul trecut, pe fondul efectului de bază de după vânzarea participație la Visa, dar și a reluării unor provizioane de risc.

Rezultatul operațional a fost de 729,8 milioane de lei (160,9 milioane de euro), cu 3,6% mai mare decât în anul precedent, 704,7 milioane de lei (156,8 milioane de lei), în principal datorită cheltuielilor operaționale mai mici, potrivit unui comunicat de presă al băncii.

Urmărește-ne și pe Google News

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 6,0 %, la 878,73 milioane de lei (193,71 milioane de euro), față de primul semestru din 2016, luând în calcul rezolvarea continuă a portofoliului de credite problematice și un mediu dominat de o rată mai mică a dobânzii.
Veniturile nete din comisioane au scăzut cu 4,3%, la 338,9 milioane de lei (74,7 milioane de euro) față de iunie 2016, pe seama veniturilor mai scăzute din operațiuni bancare.

Rezultatul net din tranzacționare a crescut cu 21,3%, la 189,6 milioane lei (41,80 milioane de euro), de la 156,3 milioane de lei (34,8 milioane de lei) în semestrul I 2016 datorită unui efect pozitiv rezultat din reevaluarea participațiilor valutare.

Venitul operațional a scăzut cu 2,3% la 1,44 miliarde de lei (317,33 milioane de euro) față de semestrul I 2016, în special din cauza veniturilor nete din dobânzi și din comisioane mai reduse, parțial compensat de un rezultat din tranzacționare mai ridicat.

Cheltuielile administrative generale în semestrul I 2017 au scăzut cu 7,6%, la 709,7 milioane lei (156,43 milioane de euro), de la 768,4 milioane de lei (170,9 milioane de lei), în semestrul I 2016, ca urmare a ajustării metodologice privind contribuția la Fondul de Garantare a Depozitelor.

Când 1 +1 refuză să facă totuși 2 CITEȘTE ȘI Când 1 +1 refuză să facă totuși 2

În activitatea bancară dedicată persoanelor fizice, BCR a acordat volume noi de credite în valoare totală de 2,6 miliarde de lei, ca urmare a vânzarilor de credite negarantate și garantate. Creditele garantate au fost susținute în mod consistent de programul Prima Casă în baza noilor alocări de plafoane de garantare, precizează banca.

Pe segmentul de finanțări acordate companiilor, BCR a acordat 1,5 miliarde de lei noi volume de credite.

Creșterea portofoliului de finanțări corporate este susținută, în continuare, de un flux de afaceri de o calitate mai ridicată, în special pe categoriile de produse precum descoperit de cont, capital de lucru și finanțarea producției și a lanțurilor de furnizori.

Referitor la deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit și pierdere, în semestrul 1 2017 s-a înregistrat o valoare de 61,6 milioane lei (13,6 milioane de euro), față de o reluare netă de provizioane de risc de 69,3 milioane de lei (15,4 milioane de lei) în semestrul I 2016, fiind în același timp continuate eforturile de a îmbunătăți calitatea portofoliului, precizează banca.

Rata creditelor neperformante de 11%, la 30 iunie 2017, a continuat să scadă de la 14%, la 30 iunie 2016 și 23,1% la 30 iunie 2015, urmare a reducerii portofoliului de credite neperformante determinată de recuperări, vânzări de portofolii NPL și scoateri în afara bilanțului. Rata de acoperire cu provizioane a NPL s-a îmbunătățit până la nivelul de 92,1%, aceasta situându-se la un nivel de 125,3%, incluzând valoarea garanțiilor.

Rata de adecvare a capitalului conform standardelor locale (doar banca) în mai 2017 se afla la nivelul de 23,2%, semnificativ peste cerințele obligatorii ale Băncii Naționale a României. De asemenea, rata de adecvare a capitalului calculată în conformitate cu standardele de raportare IFRS era de 22,1% (Grup BCR), în martie 2017.

Creditele si avansurile acordate clienților au crescut cu 0,5%, la 32,4 miliarde de lei, la 30 iunie 2017 față de finele anului trecut, ca urmare a unor volume de creditare crescute pe segmentul retail.

Depozitele de la clienți  au scăzut cu 2,1% la 47,2 miliarde de lei (10,3 miliarde de euro ) la 30 iunie 2017, față de 48,2 miliarde de lei la 31 decembrie 2016, ca urmare a unei reduceri a depozitelor corporate. Depozitele clienților rămân principala sursă de finanțare a BCR, în timp ce banca beneficiază de surse de finanțare diversificate, incluzând compania mamă. 

Grupul austriac Erste, care deține BCR, a raportat un profit net în scădere cu un sfert, la 624 de milioane de euro în primul semestru din 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
bcr
profit bcr
rezultate bcr