VIDEO PROFIT LIVE Alex Nicoară, co-fondator Solmag.ro: În următoarele 18 luni vrem să finalizăm 1.000 de proiecte și să ajungem la venituri totale de 10 milioane de euro

VIDEO PROFIT LIVE Alex Nicoară, co-fondator Solmag.ro: În următoarele 18 luni vrem să finalizăm 1.000 de proiecte și să ajungem la venituri totale de 10 milioane de euro
scris 7 iun 2022

Deși nu este încă lansată oficial pe piață, platforma Solmag.ro a reușit în câteva luni, cu doar 2 instalatori, să finalizeze 100 de proiecte în valoare de 500.000 de euro. Planul este să crească de zece ori numărul de proiecte în următoarele 18 luni și să atragă o finanțare. După care, vrea să atace și noi piețe, țările din Europa de Vest fiind primele targetate.

„Anul trecut am început cu 2 instalatori cu care am reușit să finalizăm 100 de proiecte în valoare de 500.000 de euro. Ulterior, am reușit să atragem 300 de clienți și am construit paltforma. Acum, sunt undeva la 1.000 de instalatori, iar modelul de business este 7% pe orice tranzacție prin Solmag sau 499 de euro subscripție lunară pentru instalatori în cazul în care ei vor să folosească platforma doar pentru proiectele lor”, a spus, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Alex Nicoară, co-fondator Solmag.ro. 

Solmag.ro este și primul marketplace pentru energie regenerabilă din România. Cei doi co-fondatori au reușit să construiască și o comunitate de 50 de instalatori și consultanți pentru proiecte europene. 

Urmărește-ne și pe Google News

„Aici o să poată să-și găsească orice client soluții pentru panouri solare. Cumva ne-am dus mai mult în direcția de management și de ofertare. Venim către ei cu template-uri de oferte, cu partea de management a documentației pentru fiecare proiect, pentru că pierd undeva la 50% din timp pentru partea asta. Și cu ajutorul platformei o să poată să scaleze businessul mult mai ușor, undeva la 300% pe an”, mai spune antreprenorul.

VIDEO PROFIT LIVE Cătălin Micu, co-fondator Qoobiss: Avem deja 2 clienți în Republica Moldova și suntem în discuții cu alte 11 companii. Până la finalul anului vrem să ne extindem în alte două piețe CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Cătălin Micu, co-fondator Qoobiss: Avem deja 2 clienți în Republica Moldova și suntem în discuții cu alte 11 companii. Până la finalul anului vrem să ne extindem în alte două piețe

Cei doi co-fondatori lucrează de 6 luni la platforma Solmag.ro, iar în prezent startup-ul a ajuns la o echipă de 12 oameni. În curs de o săptămână platforma va fi și oficial lansată pe piață.   

„Încercăm să construim cea mai mare comunitate de prosumatori pentru ca în viitor să putem vinde energie descentralizat. Ne gândeam chiar și la o conexiune cu Imobiliare.ro, de unde să aducem proiecte. Putem pune panouri probabil pe 85% din casele din România. Am început deja să atragem și să semnăm contracte cu instalatorii care o să funcționeze pe platformă”, afirmă acesta.

Startup-ul are planuri și a se extinde în afara granițelor țării, dar după consolidarea operațiunilor pe piața locală.  

„În primele 18 luni o să rămânem în țară, dar apoi tindem să mergem și spre vestul Europei, în țări precum Ungaria, Germania, Austria, Franța. Ne uităm și la sudul Europei, la Bulgaria. Ne bazăm mult pe software, simt că am făcut o treabă bună. Experiența mea de 5 ani în zona de marketplace-uri cred ca o să se vadă bine în piață”, precizează Alex Nicoară. 

Compania vizează și atragerea unei finanțări pentru dezvoltarea business-ului în România. 

„Suntem în discuții cu diferite fonduri de venture capital din România, căutăm să ridicăm o primă rundă de 1 milion euro. Vrem să investim în creșterea businessului, pentru ca în următoarele 18 luni să ajungem la o comunitate de 10.000 de prosumatori, instalatori, consultanți, green people în general. Ne dorim să finalizăm undeva la 1.000 de proiecte în paltformă și să avem venituri totale de 10 milioane de euro”, mai spune co-fondatorul platformei Solmag.ro. 

viewscnt
Afla mai multe despre
alex nicoară
solmag.ro
energie regenerabilă
marketplace energie