Numărul turiștilor străini din Turcia a scăzut cu peste 40% în iunie, cel mai mult în 22 de ani

Numărul turiștilor străini din Turcia a scăzut cu peste 40% în iunie, cel mai mult în 22 de ani
scris 28 iul 2016

Numărul turiștilor străini în Turcia a scăzut cu peste 40% în iunie, potrivit datelor oficiale publicate joi, care marchează cel mai mare declin din ultimii cel puțin 22 de ani, din cauza tensiunilor cu Rusia și a unei serii de atacuri cu bombe, relatează Reuters.

Declinul este ultima dintr-o serie de știri proaste despre economia Turciei, într-o perioadă în care încrederea investitorilor străini este erodată de incertitudinile politice și de securitate, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Tentativa de lovitură de stat care a avut loc în iulie a întunecat și mai mult perspectivele economiei turce, considerată anterior drept lider al piețelor emergente.

Unii analiști au anticipat că veniturile din turism ale Turciei, unul dintre pilonii economiei țării, ar putea scădea cu 25% în acest an, respectiv cu 8 miliarde de dolari, sumă echivalentă cu 1% din PIB.

Tendința negativă a sectorului turistic este probabil să continue.

Eximtur a vândut în primele șase luni vacanțe și călătorii de 27,5 milioane euro, în creștere cu 18% CITEȘTE ȘI Eximtur a vândut în primele șase luni vacanțe și călătorii de 27,5 milioane euro, în creștere cu 18%

La sfârșitul lunii iunie, 45 de oameni au fost uciși în atacuri armate și cu bombe la principalul aeroport din Istanbul, atac atribuit de autorități militanților Statului Islamic.

În iulie, o facțiune a armatei a încercat să îndepărteze guvernul, iar în urma puciului nereușit cel puțin 246 de oameni au fost uciși.

Grupul britanic de turism Thomas Cook a redus estimările referitoare la profitul anual, după ce tensiunile din Turcia i-au făcut pe turiști să își schimbe planurile de vacanță.

Sosirile de turiști în Turcia au scăzut în iunie cu 41% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 2,44 milioane de persoane, potrivit datelor Ministerului Turismului. Acesta este cel mai grav declin înregistrat din 1994, când au început să fie colectate astfel de date.

Recordul precedent a fost consemnat în luna mai, cînd sosirile au scăzut cu 34,7%.

Autoritățile de la Ankara și Moscova au început recent să își refacă relațiile, dar sosirile turiștilor ruși în Turcia au scăzut în primele șase luni ale anului cu 87%.

viewscnt
Afla mai multe despre
turisti turcia