Romfood Trading, importator și distribuitor de produse din pește și fructe de mare și dezvoltatorul mărcii Alfredo Seafood, estimează vânzări de 2,6 milioane de euro (12 milioane de lei) în acest an, în creștere cu 20% față de anul precedent, arătând că piața din România este una avantajoasă.
„Piața pe zona de HoReCa este extrem de dinamică, iar tendința de creștere pe care am observat-o în portofoliul de produse Alfredo Seafood este valabilă la nivelul întregului segment. În România au început să apară tot mai multe restaurante de inspirație meditaraneeană sau asiatică, pentru că există cerere în acest sens. Oamenii mănâncă la restaurante în special fructe de mare și pești exotici, sortimente pe care nu le prea gătesc acasă. Dacă segmentul HoReCa își menține ritmul de dezvoltare, luăm în considerare ca, în 2018, să creștem portofoliul de produse Alfredo Seafood, care să fie distribuite pe aceast canal. Mă bucură să văd această evoluție pozitivă, datorată faptului că românii au devenit mai deschiși la preparate din ce în ce mai sofisticate pe bază de pește, dar și a unei orientări mai clare înspre consumul de pește la nivel casnic. Mai avem mult până la dezideratul nostru de minimum o masă de pește pe săptămână, dar aceste mișcări ale diferitelor segmente din piața de pește și fructe de mare, ne fac optimiști!”, spune Mihai Cristian Dărmănescu, Director General al Romfood Trading.
Circa 15% din vânzările totale ale Romfood Trading sunt realizate în rețeaua HoReCa, în timp ce 35% din produse se distribuie pe canalele de retail tradițional, iar 50% sunt orientate către zona de comerț modern, în marile lanțuri de hypermaketuri.
CITEȘTE ȘI Modificări fiscale majore în noul program de guvernare: impozitul pe cifra de afaceri va înlocui impozitul pe profit, reducerea TVA este amânată, PFA vor plăti contribuția la pensie direct pentru pilonul 3Romfood Trading a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 16 milioane de euro, în creștere cu 45% față de cele 11 milioane de euro înregistrate în 2015.
Romfood Trading este unul dintre principalii importatori și distribuitori de produse din pește și fructe de mare din România. Comercializarea produselor se face prin brandul Alfredo Seafood, brand creat de Mihai Cristian Dărmănescu și Daniel Florin Nistor și lansat în anul 2013. Datorită experienței și relațiilor internaționale cu marii producători de pește din lume, dar și al celor trei linii de procesare și ambalare automatizate și de înaltă productivitate din cele două fabrici din Constanța și București, produsele cu marca Alfredo Seafood sunt distribuite atât în cele mai importate lanțuri de hypermarketuri și supermaketuri din țară., cât și în peste 300 de magazine de comerț tradițional.