Acționarii de la Zentiva România, producătorul celebrului medicament Algocalmin, vor putea vinde începând de săptămâna viitoare acțiunile deținute la un preț cu 1% peste cel de piață. Oferta a fost făcută pentru 6,7% din acțiuni, însă cum acestea sunt concentrate în mare parte de „cuponari” care nu știu de ele, este foarte probabil ca acționarul majoritar să nu atingă reperul de 95% din acțiuni la care poate fi realizată delistarea.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat prospectul pentru oferta obligatorie derulată de Zentiva Group din Republica Cehă la producătorul de medicamente generice Zentiva România, în contextul tranzacției internaționale de 1,9 miliarde euro prin care grupul francez Sanofi a vândut compania-mamă către fondul american de investiții Advent.
În perioada 18 decembrie 2018 – 11 ianuarie 2019, acționarul majoritar va încerca, prin intermediarul BRD Groupe Société Générale, cumpărarea a 28,04 milioane acțiuni, reprezentând 6,73% din acțiunile Zentiva România. Prețul plătit este de 3,7472 lei/acțiune, cu 1,27% peste cel din piață de 3,7000 lei/acțiune. La această cotație, valoarea companiei este de 1,56 miliarde lei (336,11 milioane euro).
Surse din piața de capital au afirmat în discuții la care a participat și Profit.ro, încă de săptămâna trecută, că prețul nu este de așteptat să fie foarte ridicat, întrucât ofertantul știe că, și dacă acesta ar fi mai sus, nu ar putea obține pachetul necesar în vederea delistării. Acestea susțin că pragul de 95% care ar permite retragerea de la bursă nu poate fi atins întrucât restul de free-float este dispersat către persoane care au dobândit acțiunile prin programul de privatizare în masă de la jumătatea anilor 1990, iar acestea nu urmăresc mecanismele bursiere pentru a participa la ofertă.
CITEȘTE ȘI Antibiotice Iași, profit în creștere la 9 luni. Dinamică superioară în exporturile către AsiaActivele totale ale Zentiva România se ridică la data de 30 septembrie la 851,40 milioane lei, fiind cu 71,27% mai mari decât cele de 497,11 milioane lei prinse în bilanț la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale s-au majorat cu 83,70%, la 237,01 milioane lei, de la 129,02 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Profit net cu aproape un sfert mai mare la 9 luni pentru Biofarm București, una dintre cele mai importante dețineri ale SIF-urilorLa începutul acestui an, la Zentiva a mai fost derulată o ofertă publică în cadrul căreia au ieșit din acționariat fondurile de pensii NN și fondul finlandez KJK Fund II SICAV-SIF. Cele 2 entități au reclamat în trecut. deturnări de profituri prin prețuri de transfer către majoritarul Sanofi. Adunarea Generală a Acționarilor de bilanț din 2016 a pus în confruntare părțile.
„În această companie se întâmplă lucruri care mie îmi stârnesc o anumită suspiciune”, declara în AGA Răzvan Lefter, reprezentant al KJK. Calculele fondului spuneau că dacă ar fi substrase cheltuieli aparent nejustificate sau chiar denunțate ca nereale, câștigul EBITDA la Zentiva ar fi trebuit să fie în anul 2016 cu 45% mai mare.