Leul scump al Papei

Leul scump al Papei
scris 31 mai 2019

Moneda națională se întărește până la cel mai bun nivel al ultimelor săptămâni, în zona reperului de 4,74 lei pentru un euro. Mișcarea de accelerare a aprecierii leului s-a accelerat de la sosirea în România a Papei Francisc I, care intreprinde o vizită pastorală de câteva zile.

În ianuarie, leul făcea „ca dracul”, dar acum s-a îmblânzit ca și când ar fi fost exorcizat. Un sentiment de beatitudine peste piața valutară din România. Investitorii recapătă încredere în leu și într-un context de întărire a monedelor regionale. Coincidență sau nu a îmbunătățirii climatului de tranzacționare, aterizarea Papei Francisc I pe pământ românesc s-a suprapus cu un impuls de întărire a monedei naționale leul.

Urmărește-ne și pe Google News

Leul scump al Papei

Cursul de schimb euro/leu a coborât până în zona de 4,74 lei pentru un euro, cel mai bun din ultimele săptămâni, într-o mișcare conturată încă de miercuri, dar care a căpătat amplitudine în primele ore ale vizitei papale în România, așa cum se vede pe graficul atașat.

Leul scump al Papei

Nu este exclus ca să nu fie numai o binecuvântare de moment. Leul pare a evada din capcana în care a fost prins începând cu luna februarie.

EXCLUSIV Sindicatele din bănci se pregătesc pentru concedierea a 25% din angajații sistemului după taxa pe active. “Pot fi afectați peste 10.000 de angajați. Cerem salarii compensatorii suplimentare și criterii de selecție pentru disponibilizări” CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Sindicatele din bănci se pregătesc pentru concedierea a 25% din angajații sistemului după taxa pe active. “Pot fi afectați peste 10.000 de angajați. Cerem salarii compensatorii suplimentare și criterii de selecție pentru disponibilizări”

Delimitările extreme ale oscialțiilor din acest interval au fost depășite în sesiunea de astăzi, iar perspectiva unei aprecieri a monedei naționale nu este exclus să se prelungească și într-o etapă tradițional favorabilă pentru balanța de cont curent, prin aportul păroducției agricole și cumpărările de numerar de către românii expatriați care vin cu euro în țară pentru câteva zile sau săptămâni de vacanță.

Leul scump al Papei

Nu este numai ceva care cade în sarcina economiei naționale. Este un interval în care sunt pe un puseu de întărire deopotrivă forintul ungar și zlotul polonez. Deși ziua este de aversiune la risc pe piețele financiare internaționale, totuși sunt intrări de capital în regiune. Cursul euro/zlot este în zona limitei inferioare a canalului de variație din cea mai mare parte a acestei primăveri, de aproximativ 4,28 zolți pentru un euro.

Leul scump al Papei

viewscnt
Afla mai multe despre
papa francisc
euro
leu
curs valutar
zlot