Bursele și petrolul, în scădere pe fondul tensiunilor comerciale. Randamentele la titlurile americane de stat pe 10 ani, la minimul ultimilor aproape 2 ani

Bursele și petrolul, în scădere pe fondul tensiunilor comerciale. Randamentele la titlurile americane de stat pe 10 ani, la minimul ultimilor aproape 2 ani
scris 29 mai 2019

Acțiunile globale și cotațiile petrolului înregistrează scăderi semnificative miercuri, iar randamentele la titlurile de stat americane pe 10 ani au coborât la minimul ultimilor aproape 2 ani, pe fondul aversiunii la risc alimentate de tensiunile comerciale, investitorii orinetându-se spre activele de refegiu.

Indicele pan-european Stoxx 600 este în scădere 1,25%. Bursa de la Londra coboară cu 1,34%, cea de la Frankfurt scade cu 1,15%, iar cea de la Paris înregistrează un declin de 1,63%.
Urmărește-ne și pe Google News
 
Acțiunile europene sunt trase în jos în special de acțiunile companiilor din domeniul materiilor prime și tehnologiei. În Asia, acțiunile nipone și sud-coreene au avut o ședință roșie, în timp ce bursa de la Shanghai a crescut cu 0,16%, susținută de avansul companiilor producătoare de metale rare. Potrivit informațiilor apărute în presa chineză, China "se gândește în mod serios" la posibilitatea restricționării exporturilor de metale rare către SUA. China furnizează 80% din importurile americane de metalele rare, un grup de 17 elemente chimice utilizate în producția de echipamente electronice, producția de echipamente militare și sectorul auto.
 
Contractele futures pentru indicii bursieri americani sunt de asemenea în scădere.
 
Randamentele titlurilor de stat americane pe 10 ani au scăzut la minimul ultimilor aproape 2 ani, de 2,23%.
EXCLUSIV VIDEO Cel mai discret petrolist din Marea Neagră reia forajul după gazele românești cu una din cele mai mari platforme din lume, folosită și de compatrioții de la Rosneft. Scorul la pauză în meciul cu ANAF CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO Cel mai discret petrolist din Marea Neagră reia forajul după gazele românești cu una din cele mai mari platforme din lume, folosită și de compatrioții de la Rosneft. Scorul la pauză în meciul cu ANAF

"Scăderea randamentelor este un indicator al incertitudinii globale", a declarat Lena Komileva, economist șef la G Plus Economics, pentru Bloomberg TV.

În acest context, diferența dintre randamentele titlurilor americane pe 3 luni și a celor pe 10 ani a scăzut la minimul din 2007, de minus 13 puncte de bază. Inversarea curbei randamentelor (titlurile pe termen scurt oferă dobânzi mai mari decât cele pe termen lung) este văzută ca un avertisment timpuriu pentru o eventuală recesiune, astfel că adâncirea ecartului generează noi îngrijorări.

 
Bursele și petrolul, în scădere pe fondul tensiunilor comerciale. Randamentele la titlurile americane de stat pe 10 ani, la minimul ultimilor aproape 2 ani
 
Cotațiile petrolului sunt și ele afectate de fuga de activele riscante a investitorilor, fiind în scădere cu aproape 2,5%.
 
"Prețurile petrolului sunt sunt presiune în contextul escaladării conflictului comercial dintre SUA și China", spune Carsten Fritsch, analist Commerzbank.

Aurul, activ de refugiu, este în creștere, la fel ca prețurile titlurilor de stat (invers corelate cu evoluția randamentelor oferite). Dobânzile la titlurile germane pe 10 ani au scăzut cu 1 punct de bază, la -0,17%, minimul ultimilor aproape 3 ani. În Japonia, randamentele la titlurile de stat pe 10 ani au coborât la -0.09%, de asemenea minimul ultimilor aproape 3 ani.
viewscnt
Afla mai multe despre
aversiune la risc
burse
petrol
china
sua
titluri de stat