Bursa urcă pe un nou maxim istoric

Bursa urcă pe un nou maxim istoric

Sursa foto: Skypixel | Dreamstime.com

scris 12 ian 2024

După a 5-a zi consecutivă de creșteri la BVB, indicele BET a înregistrat o nouă valoare record.

Ultima zi de tranzacționare a săptămânii a fost mixtă, cu evoluții divergente pe cele 2 maluri ale Atlanticului. Dacă indicele DAX40 din Germania a bătut în retragere, în schimb, la New York Stock Exchange în control au fost „taurii”, care au reușit să împingă în sus cotațiile.

Urmărește-ne și pe Google News

La Bursa de Valori București, investitorii au avut puterea de a escalada noi maxime. Indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,28%, până la nivelul de 15.776,45 de puncte, înrtr-un impuls constant pe termen scurt, evidențiat pe graficul atașat.

Bursa urcă pe un nou maxim istoric

Este o mișcare care a venit pe volume bune. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 55,74 milioane lei (11,21 milioane euro), inclusiv prin aportul unui transfer special de pe segmentul deal, în valoare de 5,40 milioane lei, realizat cu acțiuni Transelectrica (TEL).

TABEL Producția OMV Petrom a scăzut cu 5% în 2023, dar a depășit estimările companiei, chiar și pe cele revizuite CITEȘTE ȘI TABEL Producția OMV Petrom a scăzut cu 5% în 2023, dar a depășit estimările companiei, chiar și pe cele revizuite

În piața reglementată, cele mai mari tranzacții, de 7,32 milioane lei, s-au realizat pe titlurile OMV Petrom (SNP), care au avansat cu 0,09%, până la prețul de 0,5800 lei/acțiune, îmntr-o dinamică slabă care a caracterizat întregul sector energetc al cărui indice de profit BET-NG a câștigat doar 0,04%.

Acesta a fost tras în jos de corecția de 0,96%, până la prețul de 133,50 lei/acțiune, a titlurilor Hidroelectrica (H2O), ce au adunat volume echivalente cu 6,15 milioane lei. La același capitol, însă, acțiunile cu lichiditate relevantă, au avut închideri pozitive: +1,96%, până la prețul de 52,00 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), care au întrunit a 3-a activitate a zilei, de 5,61 milioane lei, +0,79%, până la prețul de 51,20 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), ce au însumat schimburi de 2,45 milioane lei, +0,17%, până la prețul de 11,78 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL), ce au cumulat transferuri de 2,36 milioane lei.

FOTO Hidroelectrica: Un bancher veteran, care a lucrat în BNR și înainte de Revoluție, propus drept candidat alternativ pentru reprezentarea acționarilor minoritari în board CITEȘTE ȘI FOTO Hidroelectrica: Un bancher veteran, care a lucrat în BNR și înainte de Revoluție, propus drept candidat alternativ pentru reprezentarea acționarilor minoritari în board

A supraperformat pieței, cu o apreciere de 1,27%, până la nivelul de 59.760,37 de puncte, indicele fobndurilor alternative de investiții BET-FI, care a fost tractat de creșterea de 1,53%, până la prețul de 0,5300 lei/acțiune, a titlurilor Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat tranzacții de 2,28 milioane lei.

Tot pe segmentul finanicar, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au avansat cu 0,32%, până la prețul de 24,88 lei/acțiune, și titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au urcat cu 1,14%, până la prețul de 17,68 lei/acțiune, fiecare dintre acestea întrunind câte o lichiditate apropiată de echivalentul a 3,50 milioane lei.

ULTIMA ORĂ Tranzacții: OMV Petrom cumpără cel mai mare operator de stații de încărcare mașini electrice din țară, plus jumătate dintr-un dezvoltator de regenerabile cu proiecte de 1 GW CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tranzacții: OMV Petrom cumpără cel mai mare operator de stații de încărcare mașini electrice din țară, plus jumătate dintr-un dezvoltator de regenerabile cu proiecte de 1 GW

După un debut de an sărăcăcios în știri și evenimente corporative, informații noi încep să pătrundă în piață. Între acestea este finalizarea tranzacției cu un total de 1,8 milioane euro prin care TeraPlast Bistrița (TRP) a achiziționat Palplast Moldova. Un milion de euro îl reprezintă aportul de capital la societate, în timp ce aproximativ 800.000 de euro sunt plătiți către acționarul existent. În ziua comunicării, titlurile companiei listate în anul 2008 la cota BVB, au staționat la prețul de 0,5740 lei/acțiune pe volume echivalente cu 1 milion de lei.

Acest reper al rulajului a mai fost depășit de 4 alte simboluri cu închideri diferite : staționare la prețul de 28,90 lei/acțiune, pentru titlurile Transport Trade Services (TTS), +3,00%, până la prețul de 55,00 lei/acțiune, pentru titlurile Simtel Team (SMTL), stagnare la prețul de 1,00 lei/acțiune, pentru titlurile One United Properties (ONE) și +1,77%, până la prețul de 46,00 lei/acțiune, pentru titlurile Digi Communications (DIGI).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
hidroelectrica
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica