GRAFICE Creditul ipotecar accelerează, cea mai mare creștere din ultimii doi ani. Firmele sunt tot mai interesate de finanțările în lei

GRAFICE Creditul ipotecar accelerează, cea mai mare creștere din ultimii doi ani. Firmele sunt tot mai interesate de finanțările în lei
scris 28 oct 2024

Băncile au accelerat creșterea împrumuturilor ipotecare acordate populației în septembrie, deși dobânzile la creditele noi încă n-au scăzut. Creditul de consum continuă să aibă o creștere record post-2008, chiar dacă septembrie nu a fost cea mai bună lună din acest an, conform analizei Profit.ro. Firmele și-au majorat finanțările luate de la bănci, în principal în lei, după ieftinirea acestora.

Creditul acordat populației a crescut cu 7,8% față de anul trecut, la 186,4 miliarde de lei, însă dinamica lunară a fost ușor sub cea din lunile precedente, la 0,8%.

Urmărește-ne și pe Google News
Celebrul bucătar-șef Jamie Oliver cere ajutor într-un ”jaf insolent de proporții șocante” la brânză CITEȘTE ȘI Celebrul bucătar-șef Jamie Oliver cere ajutor într-un ”jaf insolent de proporții șocante” la brânză

Ajustat cu inflația, creditul acordat populației s-a majorat cu 3,1% în ultimul an.

Componenta în lei a accelerat la 11,7% în termeni anuali, de la 11% în luna precedentă, astfel că soldul în monedă națională a atins 168 de miliarde de lei sau 90% din totalul creditului acordat populației. În termeni reali, creșterea componentei în lei a fost de 6,8%, cea mai mare de după decembrie 2021.

VIDEO&FOTO A fost deschisă circulația pe Bulevardul Valea Largă din sectorul 6 al Capitalei CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO A fost deschisă circulația pe Bulevardul Valea Largă din sectorul 6 al Capitalei

În același timp, scăderea creditului în valută a accelerat la aproape 18% pe an, la un sold echivalent cu 3,7 miliarde de euro, de la un vârf de peste 16 miliarde de euro atins în 2012, când reprezenta peste două treimi din creditul acordat populației.

În termeni reali, scăderea creditului în valută este și mai amplă.

Creditele în alte valute decât euro – adică aproape integral în franci elvețieni – au scăzut la doar 317 milioane de franci, de la un vârf de 4,8 miliarde de franci în 2008.

VIDEO Israelul a lansat atacuri aeriene asupra unor ținte militare din Iran CITEȘTE ȘI VIDEO Israelul a lansat atacuri aeriene asupra unor ținte militare din Iran

În ultimii ani, după ce băncile au convertit mare parte din aceste împrumuturi, ritmul de scădere a încetinit – valoarea curentă este la circa jumătate față de soldul de la finele lui 2019, spre exemplu.

Lună mai slabă pentru creditul de consum, dar creștere anuală record post bulă!

Septembrie a fost cea mai slabă lună pentru creditul de consum din ultimele șase, cu o creștere de „doar” 1,2% sau aproape 900 de milioane de lei, la un sold de 75,2 miliarde de lei. Față de septembrie 2023, creditul de consum a crescut cu 15,9% (15,1% în luna precedentă), cel mai ridicat ritm de după 2008.

Apple a testat o aplicație pentru monitorizarea glicemiei CITEȘTE ȘI Apple a testat o aplicație pentru monitorizarea glicemiei

Componenta în lei a crescut cu 19,5% în termeni anuali, de asemenea cea mai mare dinamică de după bula creditului din 2007-2008.

Datele pentru luna august arătau în continuare o creștere susținută a volumelor noi de împrumuturi pentru consum.

Creșterea creditului de consum a mers mână în mână cu creșterea generală a consumului populației. Comerțul cu amănuntul a crescut cu 9,2% în termeni anuali în august, cu dinamică de peste 18% în cazul produselor nealimentare!

Creditul ipotecar este în revenire

Soldul creditului pentru locuințe a continuat să crească susținut în septembrie, cu un salt de 0,5% față de august sau aproape 500 de milioane de lei, cea mai mare creștere din ultimii doi ani.

Apple câștigă 250 de dolari într-un proces cu Masimo CITEȘTE ȘI Apple câștigă 250 de dolari într-un proces cu Masimo

În termeni anuali, creșterea creditului ipotecar este de 2,9%, la 108 miliarde de lei. Componenta în lei a crescut cu 6,6%, la 95 de miliarde de lei, depășind inflația pentru a patra lună la rând.

Așa cum arăta anterior Profit.ro, volumul creditelor ipotecare noi în lei a crescut cu 71% în ultimul an, însă acela include și refinanțările, conversiile și alte operațiuni de restructurare în care creditele existente sunt reînnoite.

Perspective mai bune pentru creșterea soldului creditului ipotecar sunt de la începutul anului viitor, când IRCC va scădea de la nivelul curent de circa 6%. Pe parcursul anului viitor sunt așteptate noi scăderi de dobânzi de la BNR, ceea ce va permite mai multor români să se califice pentru împrumuturi.

Crește finanțarea firmelor

ULTIMA ORĂ Planul fiscal structural - Reforma administrării fiscale în 2025: Digitalizare cu E-uri, module pentru analiză de risc, modernizarea popririlor, atragerea răspunderii administratorilor pentru falimentul firmelor cu datorii ridicate la stat CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Planul fiscal structural - Reforma administrării fiscale în 2025: Digitalizare cu E-uri, module pentru analiză de risc, modernizarea popririlor, atragerea răspunderii administratorilor pentru falimentul firmelor cu datorii ridicate la stat

Companiile nefinanciare și-au majorat împrumuturile de la bănci cu 1,8% față de august, la un sold de 204,8 miliarde de lei. Comparativ cu anul trecut, soldul a crescut cu 7,2%, cel mai ridicat ritm de după ianuarie. În termeni reali, creșterea soldului este de 2,5%, iar pentru componenta în lei de 6,1%.

Firmele sunt tot mai interesate de creditele în lei, după ce băncile au scăzut dobânzile. Soldul acestora crescut cu 1,9% față de august și cu 10,9% față de anul precedent, până la 114 miliarde de lei.

Creditele în valută au crescut cu 1,6% față de august, un avans de 286 milioane de euro, la echivalentul a 18,2 miliarde de euro.

Creditul în valută a avut o evoluție fluctuantă în ultimele luni – avansul anual a fost de 2,9% în septembrie -, fiind departe de cea din 2022-2023, când firmele s-au îndreptat preponderent spre finanțarea mai ieftină în monedă străină.

viewscnt
Afla mai multe despre
creditare
crestere credit
credit consum
credit locuinte
credit firme