Scenariile de bază ale strategiei energetice: închiderea termocentralelor poluante și retehnologizare la Cernavodă 1 și 2

scris 27 apr 2016

Scenariile de bază de la care va pleca elaborarea strategiei energetice a României includ închiderea termocentralelor care nu vor reuși să-și îndeplinească obligațiile de mediu până în 2020, precum și prelungirea prin retehnologizare a duratei de viață a reactoarelor 1 și 2, aflate în funcțiune, de la centrala nucleară de la Cernavodă. Alte scenarii includ proiectele unităților 3 și 4 de la Cernavodă și ale hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești, precum și construirea de centrale noi pe cărbune și gaze la Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara, inclusiv una pe lignit cu capacitate de stocare subterană a dioxidului de carbon.

Informația apare în caietul de sarcini al licitației lansate de Ministerul Energiei pentru selectarea unei firme de consultanță care să efectueze modelarea și analiza cantitativă a datelor în vederea elaborării strategiei energetice a României pe perioada 2016-2030 și în perspectiva anului 2050.

Urmărește-ne și pe Google News

"Dată fiind situația actuală, în care statul are încă rol de acționar majoritar în sectorul de generare și având în vedere potențialul strategic pentru securitatea energetică a României al unor proiecte de investiții, mixul energetic optim va fi determinat, pentru fiecare dintre subscenariile de mai jos, având în vedere obligativitatea conformării grupurilor bazate pe combustibili fosili cu cerințele de mediu ale UE și angajamentele convenite în Planul Național de Tranziție - PNT (în vederea conformării cu aceste cerințe – n.r.)", se arată în documentul citat.

Klaus Iohannis a semnat numirea lui Cristian Ghinea în funcția de ministru al Fondurilor Europene CITEȘTE ȘI Klaus Iohannis a semnat numirea lui Cristian Ghinea în funcția de ministru al Fondurilor Europene

Astfel, scenariul de bază prevede "închiderea grupurilor care nu și-au îndeplinit obligațiile de mediu până la sfârșitul anului 2016 sau până la data stabilită în PNT, aprobat de Comisia Europeană în 3 martie 2016". PNT prevede ca termen-limită de îndeplinire a obligațiilor de mediu data de 1 iulie 2020, iar lista termocentralelor care au acest deadline pentru a a realiza investițiile necesare conformării la standardele de mediu ale UE poate fi consultată aici.

Pe locul 2 în ordinea scenariilor se află prelungirea duratei de viață a reactoarelor 1 și 2 de la centrala nucleară de la Cernavodă. "Unitatea 1 mai are 6 ani de exploatare până va intra în procesul de retehnologizare, în perioada 2023-2025, urmând ca durata de viață să fie prelungită cu încă 25 de ani, până în 2050. Unitatea 2 mai are 17 ani de exploatare până va intra în procesul de retehnologizare, în perioada 2034-2034, urmând ca durata de viață să fie prelungită cu 25 de ani, până în 2060", se menționează în caietul de sarcini.

Alte scenarii prevăd realizarea unităților noi 3 și 4 de la Cernavodă, care ar urma să intre în operare în anii 2023, respectiv 2024, precum și construirea hidrocentralei de acumulare prin pompaj invers Tarnița-Lăpuștești, cu intrare în operare comercială în 2021 (primii 500 MW de putere instalată) și 2023 (alți 500 MW).

Alte proiecte care vor trebui luate în calcul la elaborarea mixului energetic național optim sunt realizarea unei termocentrale noi pe lignit cu putere instalată de 300 MW și capacitate de stocare subterană a dioxidului de carbon, care să fie pusă în funcțiune în 2020, construirea unui grup nou pe lignit de 500-600 MW la sucursala Rovinari a Complexului Energetic Oltenia, la standardele actuale de eficiență, flexibilitate și emisii, precum și funcționarea a 2 grupuri energetice la termocentrala Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, fie ambele pe cărbune, fie unul pe cărbune plus unul nou pe gaze naturale (deadline estimat: 2022).

"Variantele de mix energetic vor fi calculate pe baza cerinței de cost minim al energiei la consumatorul final, în contextul asigurării securității energetice și al atingerii țintelor de mediu", se precizează în document.

Scenariile de bază ale strategiei energetice: închiderea termocentralelor poluante și retehnologizare la Cernavodă 1 și 2
Românii își cheltuiesc banii în magazine, restul europenilor pe servicii și călătorii. Comerțul va crește cu 7% în acest an CITEȘTE ȘI Românii își cheltuiesc banii în magazine, restul europenilor pe servicii și călătorii. Comerțul va crește cu 7% în acest an

Ministerul Energiei caută firme de consultanță care să efectueze modelarea și analiza cantitativă a datelor în vederea elaborării strategiei energetice a României pe perioada 2016-2030 și în perspectiva anului 2050. Valoarea estimată a contractului este de 1,87 milioane lei, TVA inclusă.

Termenul limită pentru depunerea de cereri de documente sau pentru acces la documente este 3 iunie, iar cel pentru primirea ofertelor și cererilor de participare – 10 iunie. Ofertanții trebuie să-și mențină ofertele minim 90 de zile, iar data limită de evaluare a acestora de către Ministerul Energiei este 4 iulie, ora 18.

Durata totală de realizare a studiului este de 70 de zile de la intrarea în vigoare a contractului și include toate deadline-urile intermediare, stabilite atât pentru prestator, cât și pentru Ministerul Energiei, care trebuie să emită observații la fiecare predare de documente de către firma de consultanță care va câștiga licitația.

viewscnt
Afla mai multe despre
centrala nucleara de la cernavoda
termocentrale poluante
termocentrale pe carbune
complexul energetic