Romanian International Gas Conference 2019: Statul vrea extinderea distribuției de gaze, dar românii n-au bani pentru asta

Romanian International Gas Conference 2019: Statul vrea extinderea distribuției de gaze, dar românii n-au bani pentru asta
scris 22 mar 2019

Guvernul și autoritățile locale susțin extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în localitățile unde locuitorii nu au în prezent acces la acest serviciu public, însă pentru mulți români, mai ales din zonele rurale, achiziția de centrale termice individuale și racordarea la rețea sunt prea costisitoare, a declarat directorul general al Engie România, Eric Stab, la Romanian International Gas Conference 2019, organizată săptămâna trecută de Energy Policy Group.

"Am extins rețelele de distribuție în localități care erau izolate. Am constatat că, în medie, doar 10% din numărul de potențiali clienți pe care i-am fi putut avea în acele localități s-au și racordat la rețeaua de gaze, în condițiile în care, pentru ca această extindere a rețelei să fie fezabilă din punct de vedere economic, procentul ar fi trebuit să fie de 70%. Dincolo de racordare, costurile pentru instalația din casă, cu echipamente cu tot, ajung și la 3.000 de euro, ceea ce este mult pentru unii oameni din aceste zone", a spus Stab.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit șefului Engie România, care domină autoritar, alături de E.ON, distribuția și furnizarea de gaze pentru consumatorii casnici români, statul ar trebui să îi sprijine pe cei doritori în a-și achiziționa echipamentele necesare racordării la distribuția de gaze, dar, totodată, să asigure gaze la preț subvenționat doar pentru consumatorii casnici vulnerabili, cu venituri sub un anumit nivel, nu pentru toată lumea, așa cum se întâmplă în prezent.

Ministrul Economiei: România se va asocia cu producătorul italian de armament Beretta în vederea realizării a două noi tipuri de arme CITEȘTE ȘI Ministrul Economiei: România se va asocia cu producătorul italian de armament Beretta în vederea realizării a două noi tipuri de arme

În cadrul Romanian International Gas Conference 2019, principalii furnizori de gaze, Engie și E.ON, au spus că vor reinstaurarea unui calendar de majorare graduală a prețului de vânzare al gazelor de producție internă de la producători la furnizori.

În mai anul trecut, Ministerul Energiei anunța o procedură simplificată pentru racordarea populației la rețele de distribuție de gaze naturale, după ce Profit.ro scrisese, în aprilie, că licitațiile de concesionare a acestui serviciu public sunt blocate de mai bine de un an, din motive de legislație. Tot anul trecut a fost adoptată o lege care conferă primăriilor atribuția de a concesiona serviciile publice locale de distribuție a gazelor, atribuție care fusese deținută anterior de către Ministerul Energiei.

Potrivit datelor INS, în 2017 s-au distribuit gaze naturale într-un număr de 913 localități din România, din care 245 erau municipii și orașele, iar în urma recensământului populației din 2011 a reieșit că mai puțin de jumătate din totalul locuințelor din România beneficiază de încălzire prin sistem centralizat sau prin centrală termică individuală, restul încălzindu-se cu lemne.

EXCLUSIV Teodorovici îi ia șefei ANAF din atribuții CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Teodorovici îi ia șefei ANAF din atribuții

Programul de guvernare al Executivului Dăncilă prevede elaborarea unui "Plan național de dezvoltare a rețelelor de distribuție gaze naturale, în vederea alimentării populației aflate în comunități ce nu sunt conectate la aceste rețele, precum și a agenților economici aflați în aceeași situație și care utilizează această resursă în procesul de producție de bunuri".

În plus, Legea privind exploatările de gaze offshore din Marea Neagră, adoptată tot anul trecut, prevede că "sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore ca impozit asupra veniturilor suplimentare se colectează într-un cont special utilizat pentru finanțarea înființării și extinderii rețelelor de distribuție a gazelor naturale și a racordurilor la sistemul național de transport gaze (...)".

Tot la Romanian International Gas Conference, Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea Downstream Gas, a declarat că producătorii de gaze din România plătesc deja impozit suplimentar pe gazele extrase, ale cărui încasări sunt destinate sprijinirii consumatorilor vulnerabili, astfel că autoritățile ar trebui să definească consumatorii vulnerabili și să găsească o modalitate de a aloca banii respectivi în beneficiul acestora.

viewscnt
Afla mai multe despre
extindere retele distributie gaze
costuri racordare distributie gaze
cat costa bransarea la gaze
distribuitori gaze
engie
e.on
consumatori vulnerabili gaze
pret gaze
plafonare pret gaze