Activitatea Comisiei Parlamentare de anchetă a activității Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) “creează, din ce în ce mai mult, spațiu pentru denigrarea și acuzarea companiei OMV Petrom, îndepărtându-se de obiectivele stabilite de Parlament”, consideră compania, într-un comunicat.
“OMV Petrom respinge vehement acuzațiile de neplată a obligațiilor către stat, acuzații vehiculate în ședința din 9 noiembrie a Comisiei parlamentare de anchetă a activității ANRE. De-a lungul anilor, compania a fost subiect al mai multor controale fiscale, care au fost finalizate. Ultimul control fiscal, care a avut ca scop redevențele la petrol și gaze pentru perioada 2011-2015, s-a finalizat fără constatări în trimestrul al doilea al acestui an", se precizează în comunicat.
Joi, în cadrul Comisiei de anchetă ANRE, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a susținut că are documente potrivit cărora OMV Petrom ar fi prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei. Declarație a fost reluată la finalul ședinței comisiei de către președintele acesteia, Iulian Iancu, care le-a rezumat jurnaliștilor acuzațiile liderului BNS.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
“OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat al României. Întotdeauna a plătit corect și la timp obligațiile către bugetul de stat, fapt atestat de certificatele fiscale emise de autoritățile competente”, transmite acum compania. Din 2005 și până în prezent, OMV Petrom arată că a achitat 24,5 miliarde de euro sub formă de taxe, impozite, contribuții sociale și dividende cuvenite acționarului statul roman și că a efectuat investiții de 13,5 miliarde de euro. Marea majoritate a investițiilor au vizat producția în România de țiței, gaze, carburanți și electricitate, OMV Petrom având astfel “o contribuție semnificativă la asigurarea securității energetice a României, acoperind 40% din necesarul național de țiței, gaze și produse petroliere”.
CITEȘTE ȘI Șeful comisiei de anchetă ANRE acuză un producător privat de manipularea pieței de electricitate, deși companiile de stat închiseseră simultan 17 unități de producție“Compania este listata la bursa din București și la cea din Londra, cu investitori locali și internaționali, iar astfel de acuzații nefondate pot aduce prejudicii atât companiei, cât și acționarilor săi, inclusiv statului român.”, se precizează în comunicatul citat.
Potrivit deciziei Curții Constituționale referitoare la activitatea celeilalte comisii de anchetă care-și desfășoară în prezent activitatea, cea legată de desfășurarea alegerilor din 2009, “procedura desfășurată de comisia parlamentară de anchetă are un caracter esențial politic, care nu trebuie confundat cu anchetele sau urmăririle penale. Aceste comisii nu trebuie să emită aprecieri sau să se pronunțe asupra chestiunilor legate de răspunderea penală a persoanelor anchetate — competență rezervată Ministerului Public și instanțelor. (…) Componența unei comisii parlamentare este întotdeauna o alegere politică. Mandatul său este, în principiu, temporar. Chiar dacă ancheta sa vizează conduita unor persoane ce au putut comite infracțiuni, aceasta are un caracter esențial politic, fără a fi asimilată unei anchete sau proceduri penale. Rezultatele sale nu produc niciun fel de efecte pentru ordinea juridică. Raportul prin care se încheie nu este decât o incitare la dezbatere parlamentară. Scopul final al anchetei comisiei îl reprezintă transparența, informarea publicului cu privire la chestiuni care afectează res publica (binele public)”, precizează Curtea Constituțională, invocând Comisia de la Veneția.