Amânarea cu un an, respectiv doi ani, a termenelor de majorare a conținutului de biodiesel și bioetanol în motorină respectiv benzină va crea guvernului probleme cu Comisia Europeană, care a deschis deja în urmă cu doar două săptămâni, pe 23 noiembrie, o procedură de infringement pe tema calității carburanților comercializați, prevăzută în directiva 1513/2015 a Parlamentului European.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Vor răsufla ușurați deținătorii de rafinării din România, dar și șoferii (date fiind efectele secundare ale majorării actualului procent de 4,5% la 8% de biocarburanți în benzină asupra funcționării mașinilor). Vor suferi însă producătorii autohtoni de biodiesel și bioetanol, care nici în prezent nu pare că o duc prea bine.
Potrivit unui document al Serviciului pentru agricultură al USDA, în România există doi producători de biodiesel, care controlează întreaga producție.
“Actuala capacitate de producție, de 200.000 tone pe an, dacă ar fi utilizată în totalitate, ar acoperi în întregime cererea domestică. Cu toate acestea, importurile masive din alte state, precum Polonia și Bulgaria, afectează capacitatea celor doi producători interni de a profita de pe urma creșterii procentelor impuse de UE. În 2016, importurile de biodiesel din România s-au majorat de la 79.000 tone în 2015 la 120.000 tone, iar exporturile producătorilor români au scăzut cu 43%”, se precizează în documentul agenție de stat americane.
În cea ce privește bioetanolului, potrivit aceleiași surse, în România există un singur producător, cu o capacitate de producție de 80.000 de tone pe an. În pofida acestui lucru, potrivit estimărilor Serviciului pentru agricultură al USDA, în 2017 România a produs 5 mii de tone de bioetanol și a importat 68.000 de tone de bioetanol.
Cele trei companii la care face referire agenția guvernului USA par cele care s-au asociat în Asociația Producătorilor de Biocombustibili din România, BIO FUEL ENERGY S.R.L., PROCERA BIOFUELS S.R.L. și PRIO BIOCOMBUSTIBIL S.R.L..
Guvernul vrea să amâne cu doi ani, până la finalul anului 2020, termenul de îndeplinire a obligației distribuitorilor de carburanți de a reduce cu 6% emisiile de gaze cu efect de seră generate de combustibilii puși pe piață față de nivelul din 2010 și cu 1 an, până la 1 ianuarie 2019, data de la care aceiași distribuitori sunt obligați să vândă doar benzină cu conținut de biocarburant de minimum 8% în volum.
Potrivit legislației în vigoare, deadline-urile de îndeplinire a celor două obligații menționate, prevăzute de hotărâri de Guvern ce transpun norme europene, sunt în prezent 31 decembrie 2018 și 1 ianuarie 2018.
Executivul justifică amânarea arătând că, practic, în acest moment, nu are cum să evalueze impactul local al intrării în vigoare a acestor obligații, din lipsa bazei legale, și mai are nevoie de timp pentru a putea realiza acest lucru.
"În prezent, la nivelul autorităților publice centrale cu atribuții în domeniul reglementat de actele normative menționate mai sus (Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale) și al Ministerului Afacerilor Externe a fost inițiat și se află în derulare un proces de evaluare a cadrului legal actual în raport cu cerințele legislației europene în materie, având în vedere procedura de infrigement declanșată de Comisia Europeană pentru netranspunerea Directivei (UE) 2015/652 a Consiliului din 20 aprilie 2015 de stabilire a metodelor de calcul și a cerințelor de raportare în temeiul Directivei 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind calitatea benzinei și a motorinei", se arată în nota de fundamentare a unui proiect de HG de prorogare a termenelor menționate.
CITEȘTE ȘI Programul "Alege oaia", la un alt nivel: Shaorma din carne de oaie, meniuri în restaurante și magazine specializatePotrivit sursei citate, în cadrul procesului de evaluare a fost identificată lipsa unor acte normative secundare care trebuiau elaborate, completate și/sau adoptate, astfel încât să se asigure faptul că procesul de aplicare a prevederilor HG nr. 928/2012 dispune de o baza legală subsecventă necesară pentru a permite evaluarea efectelor implementării obligațiilor instituite prin HG nr. 935/2011 și HG nr. 928/2012.
"În acest context, autoritățile publice centrale cu atribuții în domeniul reglementat nu au posibilitatea să evalueze pe baza unor date relevante atât impactul impunerii reducerii de gaze cu efect de seră cu 6% până la finalul anului 2018, cât și efectele impunerii în benzină a unui conținut de biocarburant de minimum 8% în volum, precum și al proporției echivalente de biocarburant din motorină necesare pentru îndeplinirea dezideratului de 6%, care să fie susținut exclusiv prin introducerea de biocarburanți în combustibilii fosili", se menționează în notă.
Guvernul arată că, în aceste condiții, efectele impunerii unor astfel de concentrații de biocarburanți determinate de ținta de reducere a gazelor cu efect de seră cu 6% în raport cu cele din 2010 nu pot fi evaluate în mod obiectiv din perspectiva impactului la nivel tehnic, asupra autovehiculelor rutiere, utilajelor mobile nerutiere, inclusiv navelor de navigație interioară, ambarcațiunilor de agrement, tractoarelor agricole și forestiere, cât și la nivel economic și financiar, asupra pieței.
"În concluzie, soluționarea problematicii prezentate necesită un interval rezonabil de timp, drept pentru care considerăm necesară și oportună prorogarea termenelor prevăzute în HG nr. 928/2012 și HG nr. 935/2011, în sensul atingerii procentului de 6% în anul 2020, iar procentul de amestec de minim 8% să fie aplicat începând cu cel târziu 1 ianuarie 2019, în corelare cu rezultatele evaluării realizate de autoritățile publice centrale cu atribuții în domeniul reglementat", se conchide în document.