GRAFIC România - piața europeană cu cel mai redus preț al electricității ca urmare a unei producții ridicate de energie eoliană. Anul trecut, în aceeași perioadă, România era țara europeană cu cea mai scumpă energie electrică

scris 17 ian 2018

Dacă anul trecut, în aceeași perioadă, România era țara europeană cu cea mai scumpă energie electrică, în ultimele 4 zile pe piața internă spot a fost înregistrat cel mai mic preț al energiei electrice din Europa, un KWh de energie fiind tranzacționat în anumite intervale orare chiar și cu 2 lei (0,43 euro).

Principalul motiv: nivelul mai ridicat al producției, în medie cu aproximativ 1.000 de MW peste cel al consumului, în special ca urmare a producției ridicate de energie eoliană, care a atins sâmbătă și un nivel de 2600 de MW.

Urmărește-ne și pe Google News

Spania și Italia, în schimb, sunt statele europene cu cele mai ridicate prețuri la energie electrică de la începutul anului. Dacă, în România, prețul mediu de pe piața pentru ziua următoare (PZU) a OPCOM a fost cuprins între 20 și 40 de euro/MWh, în Italia a variat între 55 și 65 euro/MWh, iar în Spania s-a situat în apropierea nivelului de 50 de euro/MWh. La finalul lunii decembrie, în Spania au fost înregistrate și prețuri de 80 de euro/MWh.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Vremea blândă a condus la ieftinirea energiei electrice pe piața spot cu 12% în comparație cu prețurile practicate iarna trecută CITEȘTE ȘI Vremea blândă a condus la ieftinirea energiei electrice pe piața spot cu 12% în comparație cu prețurile practicate iarna trecută

Sâmbătă, de exemplu, pentru energia livrată duminică, în România a fost înregistrat un preț mediu orar de 21,1 euro/MWh (97,8 lei/MWh). De altfel, în acest weekend a și fost obținută cea mai ridicată producție de energie eoliană de la începutul anului, cu o medie peste 2.000 MW.

Evoluția prețurilor energiei electrice pe principalele burse europene

GRAFIC România - piața europeană cu cel mai redus preț al electricității ca urmare a unei producții ridicate de energie eoliană. Anul trecut, în aceeași perioadă, România era țara europeană cu cea mai scumpă energie electrică

În ceea ce privește piețele cu care România este cuplată, Ungaria, Slovacia și Cehia, prețurile au evoluat oarecum similar, cu aproximativ 25-30% peste prețurile din România. Surprinzătoare este situația din Cehia, unde de obicei prețurile se situează sub cele din România, însă prețurile ridicate din Italia probabil că le-au influențat în sens negativ și pe cele de pe piața din Praga.

De altfel, după explozia de prețuri de iarna trecută de pe PZU, unde s-au atins și valori de peste 600 de lei/MWh, în această iarnă, vremea mai prietenoasă și politica mai prudentă a furnizorilor de a încheia din timp contracte au condus la o scădere cu 12% a prețului mediu al electricității pe piața pentru ziua următoare (PZU) în luna decembrie comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Producția și consumul de energie electrică din România în ultimele 4 zile

GRAFIC România - piața europeană cu cel mai redus preț al electricității ca urmare a unei producții ridicate de energie eoliană. Anul trecut, în aceeași perioadă, România era țara europeană cu cea mai scumpă energie electrică

În ultima lună a anului trecut, prețul mediu al unui MWh pe PZU a fost de 170 de lei, în scădere cu aproximativ 25 de lei față de cel înregistrat în decembrie 2016, când prețul unui MWh se situa la 194,45 de lei. Calculată în în euro, scăderea de pe OPCOM este mai considerabilă, de 14,35%.

Dacă în decembrie 2016 un MWh costa în medie 43,05 euro, luna trecută acesta a putut fi achiziționat la 36,87 euro, prețul mediu de închidere a pieței.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
energie
opcom