Costurile totale ale celor mai importante proiecte de lucrări de reconversie a principalelor conducte magistrale de gaze naturale ale României, pentru ca acestea să poată transporta metan în amestec cu hidrogen, în vederea respectării țintelor europene de decarbonare, sunt estimate preliminar la miliarde de euro, potrivit unui document analizat de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Estimarea se apropie de un total de 5 miliarde de euro.
Cele mai costisitoare dintre aceste proiecte, însumând estimativ un necesar investițional de peste 3,3 miliarde euro, sunt și cele cu termenul de finalizare cel mai rapid: 2030. Celelalte au deadline în 2040.
Este vorba de crearea de culoare de transport de hidrogen pe direcțiile Giurgiu-Podișor–Bibești-Jupa-Horia-Nădlac, spre interconectarea cu Ungaria (2,263 miliarde euro) și Marea Neagră-Podișor (1,073 miliarde euro).
″În ceea ce privește proiectele de reconversie a infrastructurii de transport gaze naturale pentru transportul hidrogenului, menționăm faptul că acestea se află încă în fază conceptuală/incipientă. La acest moment nu sunt definite soluțiile de proiectare și de integrare a acestor culoare la infrastructura de distribuție gaze naturale existentă.
În cadrul etapelor de proiectare care se vor desfășura ulterior, SNTGN Transgaz SA va ține cont de toate prevederile și reglementările în vigoare și va comunica tuturor părților implicate informațiile necesare care ar putea să aibă un impact în activitatea acestora, inclusiv informațiile necesare OSD (operatorilor sistemelor de distribuție a gazelor – n.r.) în vederea evaluării măsurilor necesare pentru conversia sistemelor de distribuție a gazelor naturale afectate, elaborarea Planului de transformare a sistemului de distribuție a gazelor naturale – PTDG, asigurarea resurselor financiare necesare etc″, se precizează în document.
CITEȘTE ȘI Serialele turcești cuceresc fani în întreaga lume și stimulează turismulAcționarii Transgaz, societate controlată de statul român prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), au aprobat recent înființarea de către companie a unei subsidiare de transport de hidrogen, cu denumirea Transport România Hidrogen SRL.
În urmă cu circa 2 ani și jumătate se avea în vedere asocierea Transgaz cu Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări (FII3M), structură la al cărei capital participă și banca de export-import a statului român, Eximbank, pentru dezvoltarea de proiecte de infrastructură de transport de amestesc de gaze cu hidrogen cu emisii reduse de carbon estimate la peste 620 milioane euro.