Complexul Energetic Hunedoara poate importa cărbune din Indonezia, mai puțin poluant decât cel extras în Valea Jiului

Complexul Energetic Hunedoara poate importa cărbune din Indonezia, mai puțin poluant decât cel extras în Valea Jiului
scris 8 feb 2019

Producătorul de cărbune și energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Hunedoara, controlat integral de stat, ar putea importa cărbune din Indonezia, care este mai puțin poluant decât cel extras în Valea Jiului, fapt ce ar reduce necesarul de investiții al termocentralei de la Mintia în vederea conformării la legislația europeană de mediu, scrie publicația locală Gazeta de Dimineață.

Ideea a apărut după o vizită în Slovenia a conducerii Complexului.

Urmărește-ne și pe Google News

”Nu în acest moment. Pentru a putea fi folosit la Mintia, trebuia în urmă cu ani de zile să se demareze proiectul ăsta, s-a demarat un studiu la ISP București. Valoarea studiului, în urma vizitei noastre în cele două luni, este undeva la 650.000 lei”, a declarat, într-o conferință de presă, Nelu Ardelean, directorul comercial al CEH.

Germania restricționează colectarea de date de către Facebook CITEȘTE ȘI Germania restricționează colectarea de date de către Facebook

Potrivit sursei citate, studiul ar trebui finalizat la sfârșitul acestei luni sau la începutul lunii viitoare, incluzând și Termocentrala Paroșeni.

Și directorul general CEH, Samuel Dioane, a arătat că există soluții pentru Mintia.

”Noi avem în plan și la Mintia am trimis oameni să vadă un caz similar care nu a avut nevoie de desulfurare la Ljubljana. Au fost, au văzut, au venit optimiști, cărbunele indo 4200 are un conținut foarte scăzut de sulf, ceea ce ar elimina o parte din investițiile de la Mintia, conținut foarte mic de cenușă. O altă investiție care ar putea fi eliminată. Soluții sunt”, a spus directorul general al CEH.

BNR explică decizia de menținere a dobânzii cheie. Inflația va continua să scadă, incertitudini și riscuri fiind aduse de noile măsuri fiscale și bugetare și de nefinalizarea bugetului CITEȘTE ȘI BNR explică decizia de menținere a dobânzii cheie. Inflația va continua să scadă, incertitudini și riscuri fiind aduse de noile măsuri fiscale și bugetare și de nefinalizarea bugetului

Comisia Europeană a constatat în noiembrie anul trecut că ajutorul de stat acordat de Guvern Complexului Energetic Hunedoara, de aproximativ 60 de milioane de euro, este incompatibil, astfel că România trebuie să recupereze banii plus dobânzile aferente.

Ajutorul de stat a fost acordat prin patru împrumuturi finanțate din fonduri publice.

Comisia a constatat însă că, în cazul de față, niciun operator economic privat în economia de piață nu ar fi acordat, garantat sau prelungit vreun împrumut acordat CE Hunedoara, având în vedere deteriorarea situației financiare a societății începând din 2013. Prin urmare, măsurile de sprijin din bani publici acordate de România au conferit CE Hunedoara un avantaj economic necuvenit față de concurenții săi.

Francois Bloch, BRD: Toate țările caută să înlocuiască indicatorii precum ROBOR, dar niciuna n-a găsit o soluție. Poate că România va fi prima CITEȘTE ȘI Francois Bloch, BRD: Toate țările caută să înlocuiască indicatorii precum ROBOR, dar niciuna n-a găsit o soluție. Poate că România va fi prima

„Un guvern poate sprijini o societate care are dificultăți din punct de vedere financiar dacă societatea are un plan de restructurare solid, contribuie la costurile restructurării sale și dacă denaturarea concurenței este limitată. În cazul CE Hunedoara, aceste condiții nu au fost îndeplinite - am constatat că împrumuturile din surse publice acordate de România societății CE Hunedoara au conferit acesteia un avantaj economic necuvenit. Aceasta înseamnă că ajutorul de stat a fost ilegal. Acum, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal acordat societății", spunea Margrethe Vestager, comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenței.

În primăvară, Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă diferitele măsuri de sprijin public acordate de autoritățile române producătorului de energie sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate.

La 21 aprilie 2015, Comisia a aprobat acordarea unui ajutor temporar pentru salvare în valoare de 37,7 milioane de euro Complexului Energetic Hunedoara, aflat într-o situație de dificultate financiară din 2013. În contextul respectivei decizii, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, în cazul în care întreprinderea nu va fi în măsură să ramburseze ajutorul pentru salvare în termen de șase luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
complexul energetic hunedoara
termocentrala mintia
termocentrala paroseni
ajutor de stat
insolventa
import carbune
importuri carbune
mineri valea jiului