CEO-ul și alți 2 membri ai directoratului Transelectrica, una din companiile cel mai "lovite" fiscal, au fost schimbați din funcții. Noul director general a lucrat și la distribuitorul Enel

CEO-ul și alți 2 membri ai directoratului Transelectrica, una din companiile cel mai "lovite" fiscal, au fost schimbați din funcții. Noul director general a lucrat și la distribuitorul Enel
scris 21 dec 2018

Consiliul de Supraveghere al operatorului sistemului energetic național, Transelectrica, controlat de stat prin Ministerul Economiei cu peste 58% din acțiuni, a decis astăzi să-i schimbe din funcții pe trei dintre membrii directoratului companiei, inclusiv pe directorul general Adrian Rusu.

Astfel, au fost revocați din directorat Adrian-Constantin Rusu, Andreea-Georgiana Florea, Viorel Vasiu și Adrian-Mircea Teodorescu. Mandatele lor urmau să expire doar la anul, pe 17 ianuarie.

Urmărește-ne și pe Google News

În locul lor au fost numiți ca membri provizorii Marius-Dănuț Carașol, Andreea-Georgiana Florea (renumire), Constantin Saragea și Claudia-Gina Anastase, plus Adrian Savu, pe al cincilea loc din directorat, care era vacant de mai mult timp.

"Mandatul noilor membri ai directoratului are o durată de 4 luni, începând cu data de 21 decembrie 2018, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, pentru încă două luni, dar durata mandatului nu va depăși data finalizării procedurii de selecție a membrilor directoratului Transelectrica în condițiile OUG. nr. 109/2011, dacă procedura se va finaliza în interiorul acestui interval", a transmis operatorul de transport și sistem Bursei de Valori București.

Mediul de afaceri - ignorat de Guvern. Solicitarea, în premieră, de a fi prezent la ședința de guvern nu a primit niciun răspuns CITEȘTE ȘI Mediul de afaceri - ignorat de Guvern. Solicitarea, în premieră, de a fi prezent la ședința de guvern nu a primit niciun răspuns

Consiliul de Supraveghere l-a numit ca președinte al directoratului, respectiv CEO, pe Marius Dănuț Carașol, directorul sucursalei de transport București a Transelectrica, care în trecut a lucrat și pentru Enel Distribuție Muntenia (actualmente E-Distribuție Muntenia), operatorul concesionar de distribuție a energiei electrice care prestează acest serviciu în București și județele Ilfov și Giurgiu, parte a grupului italian Enel.

La Enel, Carașol a fost în urmă cu câțiva ani șef al unității operative Ilfov Est a operatorului de distribuție. El a mai lucrat și la firma de instalații electrice civile și industriale General Electro Proexim, precum și la Institutul de Cercetare și Proiectare Tehnologică pentru Construcții Mașini SA.

Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, este una dintre companiile care ar urma să fie cel mai afectate de măsurile fiscale preconizate de Guvern, respectiv de majorarea de la 0,1 la 2% din cifra de afaceri (inițial la 3%) a contribuției bănești datorate ANRE de companiile din domeniul energiei electrice și termice.

Astfel, Transelectrica și-a bugetat pentru anul în curs venituri din servicii prestate pe piața de energie electrică în sumă de circa 2,7 miliarde lei, ceea ce înseamnă că ar putea datora către ANRE în 2019, după majorarea contribuției bănești de la 0,1% la 2% din cifra de afaceri, suma totală de 54 milioane lei, față de 2,7 milioane lei, cât ar fi datorat potrivit legislației încă în vigoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
transelectrica
consiliul de supraveghere
directorat transelectrica
enel
enel distributie muntenia
e-distributie muntenia
operator distributie
operator transport si sistem
sistemul energetic national
pret energie