ExxonMobil și OMV Petrom se mai gândesc ce fac cu cel mai important zăcământ de gaze din Marea Neagră. Durata acordului petrolier pentru perimetrul offshore Neptun Deep, prelungită cu 15 ani, până în 2045

ExxonMobil și OMV Petrom se mai gândesc ce fac cu cel mai important zăcământ de gaze din Marea Neagră. Durata acordului petrolier pentru perimetrul offshore Neptun Deep, prelungită cu 15 ani, până în 2045
scris 20 dec 2018

Acordul petrolier dintre stat și concesionarii ExxonMobil și OMV Petrom privind perimetrul de gaze naturale de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, semnat inițial în anul 2000 și valabil până în 2030, ar putea fi prelungit cu 15 ani, până în 2045, prin încheierea în acest sens a unui act adițional la acord, potrivit unui document guvernamental.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Ulterior, actul adițional va trebui aprobat prin hotărâre de Guvern.

Urmărește-ne și pe Google News

Acordul petrolier inițial privind perimetrul Neptun Deep a fost încheiat în anul 2000, titulari fiind atunci compania franceză Elf Aquitaine (transformată ulterior în Total) și Petrom, pe atunci deținută integral de statul român. Ulterior, în 2008, participația francezilor a fost preluată de americanii de la ExxonMobil.

Iohannis, despre OUG pe Codul fiscal: Nu are analiză de fundamentare, vine cu idei nemaiauzite, aruncă economia în haos CITEȘTE ȘI Iohannis, despre OUG pe Codul fiscal: Nu are analiză de fundamentare, vine cu idei nemaiauzite, aruncă economia în haos

După cum a relatat Profit.ro, luna trecută se avea în vedere doar prelungirea perioadei de explorare inițială a perimetrului Neptun Deep, cu încă două faze de extindere opționale suplimentare, fără prelungirea duratei acordului de concesiune ca atare. Asta după ce decizia finală de investiție în proiect a companiilor concesionare, care ar fi trebuit adoptată anul acesta, a fost amânată.

Acum, pare că lucrurile s-au schimbat și se ia în calcul prelungirea în sine a acordului petrolier cu 15 ani. Astfel de prelungiri sunt solicitate Guvernului chiar de către companiile concesionare. Guvernul a anunțat ieri că vrea să plafoneze prețul de vânzare al gazelor din producția internă de la producători la furnizori la 68 de lei/MWh până în primăvara lui 2022, indiferent că gazele sunt destinate, în calitate de consumatori finali, clienților casnici sau celor industriali.

"În prezent, este în curs de derulare perioada de explorare, în timpul căreia titularii au explorat perimetrul XIX Neptun într-o manieră responsabilă, ce a implicat un nivel ridicat al investițiilor, care a depășit în mod semnificativ programele de lucrări cu privire la acest perimetru. Etapa de dezvoltare offshore în ape de mare adâncime implică investiții masive în tehnologie sofisticată, fiind necesar un nivel ridicat de rezerve pentru a justifica dezvoltarea economică a zăcămintelor. Costurile de dezvoltare ajung, în mod obișnuit, până la câteva miliarde dolari. Pe lângă aceasta, este nevoie de o perioadă suficientă în vederea creării infrastructurii și capacităților de producție offshore și pentru exploatarea resurselor comerciale potențiale. Ținând seama de împrejurările menționate anterior, s-a apreciat că, în vederea maximizării șanselor de obținere a producției de hidrocarburi din perimetrul XIX Neptun, într-o perioadă de timp rezonabilă, este esențial ca titularul acordului de concesiune să dispună de timpul adecvat, astfel că se impune prelungirea duratei concesiunii cu cincisprezece (15) ani. Acest lucru implică modificarea acordului de concesiune printr-un act adițional, având ca obiect extinderea duratei concesiunii", se menționează în documentul citat.

ULTIMA ORĂ Măsură excepțională în cazul acțiunilor Băncii Transilvania din cauza taxelor anunțate de Guvern - limita de scădere a prețului acțiunilor pe bursă a fost extinsă la 25%. Bursa scade cu 10% CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Măsură excepțională în cazul acțiunilor Băncii Transilvania din cauza taxelor anunțate de Guvern - limita de scădere a prețului acțiunilor pe bursă a fost extinsă la 25%. Bursa scade cu 10%

Legea offshore, adoptată nu demult de Parlament într-o formă care a nemulțumit companiile petroliere concesionare de perimetre de gaze naturale în Marea Neagră, prevede, ca și Legea petrolului care se aplică concesiunilor de hidrocarburi de pe uscat, că durata inițială a concesiunii poate fi prelungită cu până la 15 ani la solicitarea titularului de acord petrolier, cu condiția îndeplinirii programelor de lucrări stabilite de ANRM prin acordul petrolier scadente la data solicitării prelungirii.

"Prelungirea duratei concesiunii va conduce la o durata totală a acordului de concesiune de patruzeci și cinci (45) de ani", precizează documentul.

ExxonMobil și OMV Petrom estimau anterior că producția de gaze din perimetrul Neptun Deep ar putea debuta în 2021 și ar putea dura chiar 15 ani, respectiv până în 2036.

Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a reluat procedura de testare a cererii din partea potențialilor cumpărători ai gazelor care ar urma să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep din Marea Neagră, concesionat de ExxonMobil și OMV Petrom, pentru justificarea economică a investiției în proiectul conductei Tuzla-Podișor, ce va prelua de la țărm gazele extrase din perimetrul respectiv și la va introduce în sistemul național.

Noua lege a pensiilor - adoptată final, în pofida criticilor mediului de afaceri. La cât va ajunge punctul și cum se va ieși la pensie CITEȘTE ȘI Noua lege a pensiilor - adoptată final, în pofida criticilor mediului de afaceri. La cât va ajunge punctul și cum se va ieși la pensie

Este al doilea proces de capacitate incrementală derulat de Transgaz pentru proiectul conductei respective. Primul s-a încheiat fără succes, toate entitățile care rezervaseră capacitate pe viitoarea conductă încetând unilateral contractele de rezervare pe care le semnaseră cu Transgaz, ca urmare a incertitudinii generate de neluarea deciziei finale de investiție în proiectul Neptun Deep, determinată de adoptarea cu întârziere și într-o formă nemulțumitoare pentru petroliști a Legii offshore. La prima procedură, finalizată în primăvară, valoarea totală cumulată a capacității de transport rezervate de doritori, pe o perioadă de 15 ani (iulie 2021- octombrie 2036), se ridicase la 1,278 miliarde MWh, puțin peste pragul minim stabilit de Transgaz, de 1,277 miliarde MWh, pentru justificarea economică a investiției în proiectul conductei Tuzla-Podișor.

Transgaz a mai anunțat recent lansarea licitației pentru execuția conductei de transport de gaze naturale Țărmul Mării Negre – Podișor, inclusiv alimentare cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică. Valoarea totală a contractului este estimată între minim 1,36 și 1,56 miliarde lei.

OMV Petrom și ExxonMobil au anunțat în 2012 descoperirea unui important zăcământ de gaze naturale cu sonda Domino-1 în zona de mare adâncime a blocului Neptun. Potrivit informațiilor inițiale, rezervele de gaze din acel perimetru au fost estimate între 42 de miliarde și 84 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

viewscnt
Afla mai multe despre
exxonmobil
omv petrom
neptun deep
gaze naturale marea neagra
exxonmobil rusia
igor sechin
rosneft
gazprom
terminal lng
gaze naturale lichefiate
pret gaze
sakhalin-1
vladimir putin
sanctiuni economice sua rusia