Pe piața spot din România a fost înregistrat, joi, cel mai ridicat preț al energiei electrice din Europa, de 125 de euro/MWh. Singura țară în care a mai fost înregistrat un preț identic este Ungaria, cu care România este interconectată.
Prețul energiei electrice de pe piața pentru ziua următoare (PZU) din România, operată de OPCOM, a fost majorat joi, în medie, cu 12,1%, ajungând la o medie de 97,72 euro/MWh sau 445,47 lei/MWh. Între orele 12 și 14 însă, a fost atins un maxim, istoric pentru perioada de vară, de 125,04 euro/MWh sau 570 lei/MWh. Prețurile, atât cel maxim, cât și cel mediu, au fost identice cu cele de pe piața maghiară, cuplată cu cea autohtonă.
Miercuri, când prețul maxim s-a situat pe OPCOM la 109,7 euro/MWh, existau mai multe state din regiune, în special Italia, Slovenia și Serbia, pe piețele cărora un MWh era tranzacționat la prețuri superioare (maxime de 150 euro/MWh).
CITEȘTE ȘI Canicula a majorat prețurile la electricitate la 150 de euro/MWh în regiune. România a fost nevoită să alimenteze cu energie toți vecinii săi: Ucraina, Ungaria, Bulgaria, SerbiaJoi însă, pe piața italiană, a fost înregistrat un preț maxim de 124 euro/MWh, pentru energia livrată în ziua următoare între orele 18 și 20. Prețuri ridicate pe energia din același interval orar mai puteau fi observate și în Slovenia (122 euro/MWh) și Serbia (112-114 euro/MWh).
Deficitul de energie de pe piețele vecine a făcut ca România să fie net exportator de energie electrică și în cursul zilei de joi. Astfel, începând cu ora 9 dimineața până la ora 16 (ultima oră la care sunt disponibile date), România a exportat în medie 200 de MW pe interval orar către Ucraina, o cantitate similară cea înregistrată și în ziua precedentă. În același interval orar, și Ungaria importa din România între 300 și 329 MW.
Nici Bulgaria nu s-a lăsat mai prejos și a importat, între ora 9 și 18 în medie 125 MW pe oră (la jumătatea cantităților importate miercuri).
Asta după ce în cursul nopții, între orele 00:00 și 06:00, România exportase în medie orară 350 MW către Serbia.
CITEȘTE ȘI Canicula lovește la bursă: Electricitatea înregistrează pe piața spot un preț de 500 lei/MWh, record pentru perioada de varăUrmătoarea perioadă se anunță una caniculară, secetoasă în regiune, cu temperaturi de peste 35 de grade și cu viteze ale vântului reduse, sub 10 km/h, ceea ce ar putea afecta și producția de electricitate, în special cea hidro și cea eoliană.
Piața spot, pentru ziua următoare (PZU), ar trebui să fie o piață utilizată de furnizori doar pentru suplimentarea/vânzarea cantităților de energie contractate pe piețele la termen. În România însă, aproximativ 40% din energia tranzacționată pe OPCOM se face pe PZU.
Furnizorii de ultimă instanță (FUI), Enel, Electrica, E.ON și CEZ, de exemplu, au achiziționat în primul trimestru al anului, potrivit datelor ANRE, energie în proporție de 10-26% din totalul energiei furnizate consumatorilor casnici și industriali, de pe PZU. Acesta a fost motivul pentru care ANRE a avizat majorarea de la 1 iulie în medie cu 8,53% a tarifului de piață concurențială (CPC) perceput de furnizorii de ultimă instanță (FUI), care este responsabil pentru 90% din prețul facturat consumatorilor casnici rămași în regim reglementat.