Antares deschide prima benzinărie cu gaz natural comprimat din România, investiție de 3,2 mil. euro

Antares deschide prima benzinărie cu gaz natural comprimat din România, investiție de 3,2 mil. euro
scris 3 dec 2015

Grupul de companii Antares, cu afaceri în distribuția de produse petroliere, transport, turism și imobiliare, controlat de familia Becșenescu, a anunțat deschiderea primei stații de alimentare a autovehiculelor cu gaz natural comprimat (GNCV) din România, în urma unei investiții de 3,2 milioane euro. Antares vrea să ajungă la o rețea națională de 14 astfel de stații, următoarea zonă vizată fiind Bucureștiul.

Potrivit unui comunicat al Antares Group, investiția totală de 3,2 milioane euro a inclus achiziționarea unei proprietăți lângă Râmnicu Vâlcea, aproape de drumul european E81 și de o conductă de gaze naturale, cumpărarea a 20 de autobuze care funcționează cu GNCV și construcția stației de alimentare propriu-zise.

Urmărește-ne și pe Google News

"(...) având în vedere că GPL nu poate fi folosit la vehiculele cu motorizare diesel, acest business reprezintă o alternativă viabilă la combustibilii clasici, prin eficientizarea pe care o aduce economia de carburant. Sunt sigur că, în perioada imediat următoare, va fi un interes major al montării pe vehicule, în special pentru transportatorii comerciali, a sistemelor duale cu combustibil mixt, prin injecție de gaz natural în carburantul tradițional, obținându-se o economie considerabilă a costurilor cu combustibilul. Sistemele duale vor putea fi montate în rețeaua noastră de service”, a declarat președintele Antares Group, Dumitru Becșenescu.

Comisia Europeană ar putea începe o anchetă privind facilitățile fiscale acordate McDonald’s în Luxemburg CITEȘTE ȘI Comisia Europeană ar putea începe o anchetă privind facilitățile fiscale acordate McDonald’s în Luxemburg

Antares Group își propune crearea unei rețele naționale de 14 stații GNCV, cel de-al doilea oraș vizat, după Râmnicu Vâlcea, fiind Bucureștiul. Potrivit companiei, există o directivă europeană care stipulează că, până în 2020, toate statele membre trebuie să aibă astfel de stații în rețeaua națională de drumuri, la fiecare 150 de km.

”Lipsa de apetit pentru investiții în acest domeniu a fost justificată de trei factori: în primul rând, absența unei piețe de desfacere, apoi costurile prea mari, în contextul în care o stație costă aproximativ 500.000 de euro și, nu în ultimul rând, până acum câteva luni, o legislație nedefinită în domeniu”, a mai declarat Becșenescu. 

Pe site-ul cngeurope.com sunt înregistrate peste 3.000 stații de alimentare cu GNCV, cele mai multe în Italia și Germania. La nivelul anului 2014, în UE erau înregistrate 1,147 milioane de autovehicule pe GNCV și 1,9 milioane în toată Europa.

În primul trimestru din 2015, au fost înmatriculate 63.314 de noi autovehicule pe GNCV, cu peste 16% mai multe față de perioada similară din 2014 – 54.285.

viewscnt
Afla mai multe despre
gpl
gncv
gaz natural comprimat
antares group
benzinarii