Au mai rămas 11 zile până la data la care ar trebui eliminate prețurile reglementate la gazele vândute de producători pentru alimentarea consumatorii casnici, potrivit unei ordonanțe de urgență a Guvernului Cioloș, aflată în prezent în dezbatere în Parlament. Cu toate acestea, dereglementarea prețului gazelor la producători nu este sigură, mai mulți parlamentari, dar mai ales principalii distribuitori și furnizori de gaze, opunându-se liberalizării.
De fapt, singurii care par a susține din toate puterile dereglementarea prețului gazelor sunt OPCOM, care ar putea beneficia de o majorare a volumului de gaze tranzacționate pe bursa pe care o administrează, și, cel puțin la nivel declarativ, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care susține că ar fi trebuit liberalizată piața încă de anul trecut.
În schimb, cealaltă tabără, care se opune liberalizării, cel puțin în forma actuală, este condusă de cei doi mari distribuitori (Delgaz Grid - E.On Energie și Engie - fostul GDF Suez Energy) și companiile furnizoare surori, care susțin că au în vedere interesul consumatorului român, care ar suferi de pe urma liberalizării.
Distribuitorii susțin că prețul gazelor va fi majorat cu 40 de lei iarna viitoare
În opinia lor, dereglementarea va conduce, într-o primă fază, la o creștere a costului de achiziție a gazelor de la actualul nivel de 60 de lei/MWh la nivelul costului de achiziție pentru piața liberă, care se situează în prezent între 72-80 lei/MWh. “În ceea ce privește perspectivele pentru sezonul rece 2017-2018, prognozele privind prețul de import al gazelor naturale – care (în absența unui preț corect al gazului din producția internă, rezultat al cererii și ofertei într-o piață lichidă și funcțională) va rămâne singurul preț de referință pe piața gazelor naturale – indică pentru sfârșitul anului o creștere extrem de importantă a costului gazului natural ca marfă (aproximativ 100 lei/MWh în trimestrul 3 și 104 lei/MWh în trimestrul 4).”, susține Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) , din care fac parte cei mai importanți distribuitori din România (Delgaz Grid, fostă E.ON Energie, și Engie, fostă GDF Suez Energy Romania).
Piața de gaze din Români și actorii săi
ANRE: majorare de doar 5-6%
Calculele ACUE sunt contrazise de președintele ANRE, Niculae Havrileț: "În previziunea noastră, având în vedere evoluția prețurilor internaționale care sunt la același nivel sau foarte apropiat de nivelul prețului din producția internă, considerăm o creștere de câțiva lei pe MWh, ceea ce ar însemna o creștere între 5 și 6% pe mia de metri cubi. ANRE a stabilit o metodologie astfel încât prețurile pentru achiziția gazelor pentru populație să se facă pentru un an de zile, pentru o perioadă de iarnă, respectiv octombrie - aprilie. Asta înseamnă că furnizorii care sunt atașați acestei pieței vor cumpăra gaze la prețul de acum pentru un an întreg”.
ACUE ar putea avea dreptate, însă chiar și așa o majorare maximală de 40 de lei a prețului gazului ar echivala cu un impact de 20% asupra consumatorului final, prețul gazului reprezentând doar 50% din aceasta, restul fiind tarife de distribuție și alte taxe. Un impact mai realist, de doar 20 de lei pe MWh, ar echivala cu o scumpire a gazului la consumatorul final cu 10%.
Asta dacă nu cumva distribuitorii vor și ei majorări de tarif considerabile.
Aceasta este miza actualelor neînțelegeri, de fapt, cine să beneficieze de majorările de prețuri la gaz, distribuitorii, pe o piață reglementată de ANRE, sau producătorii, pe o piață dacă nu liberă, măcar dereglementată de ANRE.
Prețul gazelor dereglementat, cel al tarifelor de distribuție stabilit de ANRE
În plus, companiile mamă ale distribuitorilor mai au un motiv pentru care să se opună liberalizării, cel al posibilității pierderii clienților casnici în favoarea altor distribuitori. Chiar dacă rămâne valabil calendarul de dereglementare până în 2021, în condițiile în care prețul “reglementat” se apropie de cel al pieței libere (procentul componentei reglementate va scădea în defavoarea celui al componentei libere), tot mai mulți clienți casnici vor solicita oferte de la furnizorii concurenți sau renegocieri de tarife.
Indiferent ce soluție vor alege, cei doi mari furnizori de pe piață, care formează practic un oligopol, GDF Suez Energy (interfața de furnizare a Delgaz Grid) și E.ON Energie România (compania soră furnizoare a Engie), care dețineau în 2015 o cotă de piață de 46,2%, respectiv 43,3% vor avea de suferit: fie vor pierde clienți, fie vor pierde venituri, prin renegocierea contractelor. Iar cota de pe piața furnizării de gaze este “cadoul” făcut de statul româ la privatizare, pentru compensarea faptului că ANRE în continuare reglementează tarifele de distribuție, pe care le consideră un monopol concesionat celor doi distribuitori.
Probabil că de-aici și nemulțumirea acestora: nu puteți liberaliza prețul gazelor pentru un oligopol, cel al producătorilor, iar noi (distribuitorii) să rămânem cu tarife reglementate!
Producătorii susțin, cu jumătate de gură, liberalizarea
De cealaltă parte a baricadei ar trebui să se situeze celălalt oligopol, reprezentat de OMV Petrom și Romgaz, căruia i se poate alătura în lunile de iarnă, Gazprom (prin WIEE România). Însă aceștia par a susține liberalizarea cu jumătate de gură și se opun de exemplu, tranzacționării în totalitate a gazului pe bursa OPCOM. Argumentația lor: o asemenea reglementare ar încălca legile concurentei și liberei circulații.
Producătorii dau totodată vina pe furnizori pentru că nu vor să cumpere gazul pe care ei îl listează pe OPCOM. Ei susțin că în 2016 au au reușit să vândă doar 1,5% din producție pe bursă (în condițiile în care le era impus un procent de 30%) deși au listat un volum de gaz de câteva ori mai mare pentru că furnizorii au refuzat însă să participe.
“Ar trebui ca această obligație sa fie impusă și furnizorilor”, a declarat un reprezentant al OMV Petrom membrilor comisiei de industrii a Camerei Deputaților. Un alt motiv pentru care OMV Petrom ar putea să nu fie încântat pe de-a-ntregul de liberalizarea prețului al gaze este acela că utilizează o parte a gazului produs la propria Centrală electrică de la Brazi.
În plus, producătorii români mai au două probleme. Imposibilitatea fizică a exportului de gaze creează o presiune a importurilor asupra prețurilor de pe piața internă, care se simte și în prezent și se va simți și în eventualitatea liberalizării. De asemenea, impozitul de 60% pe câștigurile din liberalizarea gazelor aplicat unui prag de 72 de lei/MWh pe gazul produs intern reprezintă un dezavantaj competitiv raportat la gazul importat.
Transgaz se declară neutru, deși ar trebui să fie direct interesat, mai ales dacă se confirmă posibilitatea tăierii de către Comisia Europeană a fondurilor de 180 de milioane de euro pentru construcția Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA), gazoduct care va facilita accesul la gazele care vor sosi în Grecia din regiunea caspică prin conducta Trans-Adriatică (TAP).
Politicienii, dar și marii distribuitori mai au un motiv pentru care se opun acestei liberalizări: acesta ar echivala cu “închiderea” CET-urilor și al distribuitorului Elcen, care nu numai că beneficiază de un preț reglementat, de 60 de lei, ca și populația, dar mai produce și energie electrică la acest preț, pe care o vinde pe OPCOM.
De altfel, primul calendar de liberalizare a prețurilor la gaze plătite de consumatorii finali avea o anexă cu condiționalități: ANRE trebuia să elaboreze un studiu de suportabilitate a prețurilor, iar ministerul de finanțe și cel al muncii să stabilească regimul consumatorilor vulnerabili. După amânarea acestui calendar pe motiv că nu au fost efectuate studiile respective, în momentul adoptării celui de-al doilea calendar s-a renunțat la cele două condiționalități.
