România a înregistrat o creștere semnificativă a vânzărilor de automobile electrice în acest an, cu un avans de 152% în luna martie, deși în acest an nu există niciun Program Rabla.
Potrivit datelor analizate de Profit.ro, volumul de mașini complet electrice (BEV) s-a ridicat în a treia lună din an la 679 de unități, cu 406 unități mai multe față de anul trecut. Au câștigat jucătorii care au venit cu prețuri mici, cu discounturi vizibile, care au reușit să compenseze măcar parțial dispariția Rabla.
Creșterea vine și ca efect al unei baze de raportare reduse, respectiv martie 2025. Aceasta a fost generată la acel moment de indeciziile guvernului Ciolacu legate de Programul Rabla din 2025. Clienții au preferat să amâne orice achiziție până la lansarea programului de subvenționare a mașinilor electrice.
Anul acesta, nu există nicio speranță în piață privind continuarea acestui program, astfel că piața nu mai este influențată de perspectiva unei posibile subvenții.
Reamintim că în 2025 segmentul de cumpărători persoane juridice a fost exclus complet din Programul Rabla, după ce anterior fusese derulată o etapă de înscriere dedicată acestui segment. Cumpărătorii persoane juridice (companii și instituții) depășesc cu mult jumătate din piața auto din România.
În aceste condiții, evoluția diferită a mărcilor care oferă autoturisme cu propulsie pur electrică arată care sunt preferințele în acest moment pe acest segment.
Prima supriză este ascensiunea mărcii BYD pe primul loc al vânzărilor, cu un volum de 153 de vehicule electrice. Chinezii au depășit pentru prima dată Tesla, care s-a mulțumit cu locul al doilea, respectiv 121 autoturisme înmatriculate.
Pe locul al treilea, s-a situat Ford, care continuă să atragă clienți cu modelul Puma Gen-E, produs la Craiova, dar și cu celelalte electrice din gamă.
Dacia reușește să se mențină în top 5 electrice, deși vinde un singur model, Spring.
Acesta a înmatriculat 51 de exemplare în martie, beneficiind și de campanii de reducere derulate de companie. Lista cu primele cinci mărci electrice din România se încheie cu Renault, care se bucură de succes cu modelul Renault 5. Pe locurile următoare s-au mai clasat Hyundai, Volvo, VW, BMW și Mercedes.
Cel mai vândut automobil electric a fost luna trecută Tesla Model Y, care rămâne preferatul românilor atunci când aceștia aleg o mașină complet electrică, în pofida scăderii de popularitate a mărcii. Cu ajutorul noilor versiuni cu preț mai mic și beneficiind și de un discount suplimentar, Model Y a vândut 77 de exemplare în martie.
Pe locul al doilea, la o distanță mică, cu 63 de exemplare, s-a aflat Ford Puma Gen-E, cel mai ieftin BEV din segmentul B-SUV de pe piață. Pe locul 3 s-a aflat Dolphin Surf, cu 56 de unități, modelul cu care chinezii au reușit să facă volume importante, având un preț destul de apropiat de Spring, imediat în urma lui fiind Sealion 7, cu 51 de exemplare.
Nu în ultimul rând, pe locul 5 s-a situat Dacia Spring, care a vândut mai multe mașini decât Tesla Model 3 și Ford Explorer. Top 10 al celor mai vândute mașini electrice din luna martie se încheie cu BYD Atto 2, Renault 5 și Volvo EX30.
















