Parteneriat istoric: Toyota se alătură Daimler și Volvo în afacerea cu fuel-cell

Cea mai mare companie auto din lume, Toyota, a semnat un acord cu Daimler Truck și Volvo Group pentru preluarea unui pachet de acțiuni în afacerea cu motoare cu hidrogen de tip fuel-cell.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Parteneriat istoric: Toyota se alătură Daimler și Volvo în afacerea cu fuel-cell

Daimler Truck, Volvo Group, Cellcentric și Toyota Motor au semnat un Memorandum de Înțelegere fără caracter obligatoriu care pune bazele unei colaborări în domeniul tehnologiei pilelor de combustie. Acordul marchează o colaborare istorică în acest domeniu, considerat una dintre alternativele cu potențial la propulsia cu baterii de mare capacitate.

Japonezii de la Toyota au anunțat că intenționează să preia un pachet de acțiuni egal cu ceilalți doi acționari ai cellcentric, Daimler Truck și Volvo Group.

ANUNȚ Stație ITP la Aeroportul Otopeni inclusiv pentru pasageri CITEȘTE ȘI ANUNȚ Stație ITP la Aeroportul Otopeni inclusiv pentru pasageri

Toyota are un istoric extrem de solid în dezvoltarea de tehnologii fuel-cell, acestea fiind utilizate pe autoturismele Mirai. Scopul Cellcentric este să dezvolte și să producă sisteme de pile de combustie pentru aplicații comerciale grele, dedicate transportului rutier greu și cel off-road.

Una dintre direcțiile de dezvoltare va fi colaborarea cu asociații industriale și parteneri de pe lanțul valoric al hidrogenului. Acesta este unul dintre punctele slabe ale acestei tehnologii. Din acest motiv, Cellcentric vrea să se implice și în dezvoltarea aprovizionării cu hidrogen și a infrastructurii în stadiile incipiente.

Investiții masive în România - Gigantul sud-coreean Hanwha Aerospace anunță un pachet de 1,3 miliarde euro pentru apărarea țării CITEȘTE ȘI Investiții masive în România - Gigantul sud-coreean Hanwha Aerospace anunță un pachet de 1,3 miliarde euro pentru apărarea țării

Cele trei companii semnatare, Daimler Truck, Volvo și Toyota susțin că hidrogenul este „una dintre sursele-cheie de energie pentru decarbonizarea transporturilor” și vor să contribuie „la realizarea unei societăți a hidrogenului”.

Karin Radstrom, CEO Daimler Truck spune că hidrogenul „va completa motoarele electrice”: „Suntem mândri că Toyota intenționează să se alăture cellcentric ca acționar. Acest lucru ne va permite să consolidăm dezvoltarea și să extindem în continuare tehnologia hidrogenului, despre care credem că completează motoarele electrice cu baterii în decarbonizarea transporturilor.”

La rândul lui, Koji Sato, care va preda poziția de CEO Toyota la 1 aprilie, confirmă că Cellcentric și Toyota „își pot combina punctele forte pentru a oferi unul dintre sistemele de pile de combustie de top la nivel mondial pentru vehicule comerciale grele”.

Noi dealeri BYD în România. Clauze dure contractuale în relația cu reprezentanțele CITEȘTE ȘI Noi dealeri BYD în România. Clauze dure contractuale în relația cu reprezentanțele

Intrarea Toyota în Cellcentric se va face prin majorare de capital. Cellcentric va continua să funcționeze ca o companie independentă și autonomă, având o gamă largă de clienți în domeniul transportului rutier greu și off-road.

Având în vedere că acordul actual nu este obligatoriu, cele trei companii au precizat că „vor continua discuțiile și vor încerca să ajungă la un acord obligatoriu din punct de vedere juridic, care va fi supus aprobării de către toate părțile relevante și de către consiliile de administrație și autoritățile de reglementare respective.”

Cellcentric a fost creată în 2021 de Daimler Truck, divizia de camioane și autobuze a Mercedes-Benz, și Volvo Group, compania suedeză de camioane care deține legal marca Volvo.

Încrederea economică și cea a consumatorilor au scăzut puternic în Europa CITEȘTE ȘI Încrederea economică și cea a consumatorilor au scăzut puternic în Europa

Compania are peste 500 de angajați cu înaltă calificare care dezvoltă tehnologia de ultimă generație a pilelor de combustie, în unități de cercetare din Kirchheim/Teck, Esslingen, Stuttgart (Germania) și Burnaby (Canada).

Tehnologia fuel-cell se bazează pe pilele de combustie a hidrogenului care generează energie electrică cu zero emisii poluante. Energia este stocată în mod uzual în baterii de tip buffer de mici dimensiuni și alimentează motoarele electrice ale mașinilor. Deși experții susțin că pe segmentul de autoturisme implementarea propulsiei cu hidrogen este în continuare costisitoare și pune numeroase semne de întrebare, ea este considerată viabilă pentru transporturile comerciale și de mare capacitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Partenerii noștri
Cele mai citite