O nouă aplicație dezvoltată de Stellantis susține că rezolvă una dintre marile probleme ale posesorilor de mașini electrice, managementul plăților. Compania spune că acoperă sute de mii de stații și 29 de țări din Europa, dar este disponibilă doar pentru clienții propriilor mărci.
Utilizatorii de mașini electrice se confruntă frecvent cu o problemă serioasă în momentul plăților pentru energia electrică încărcată în diferite stații publice. Este vorba despre numărul foarte mare ded aplicații de încărcare și de plată, care îi pun pe șoferii de electrice la mare încercare, pentru că trebuie să-și instaleze zeci de astfel aplicații, pe care să introducă datele cardurilor și datele personale.
Stellantis spune că „face revoluție” în domeniul plăților, cu noua aplicație lansată, Free2move Charge, un pilon pe care strategia de dezvoltare a companiei îl avea stabilit încă de acum trei ani și pe care acum îl bifează.
Free2move este brandul de mobilitate al Stellantis, iar Free2Move Charge este subbrandul de încărcare, care a avut trei etape de dezvoltare, Home, Go și Business. După Home, care era destinat utilizatorilor de stații de încărcare pentru acasă, a venit rândul etapei Charge Go, care promite clienților „o încărcare centrată pe client”, care se bazează pe integrarea de hardware, software, instalare și servicii.
În mod practic, aplicația permite atât accesarea stațiilor de încărcare, inițierea încărcării, cât și plata simplă, în trei clicuri. Aplicația acoperă peste 800.000 de puncte de încărcare în 29 de țări din Europa, cu un procent de 96% din piața stațiilor publice, ceea ce reprezintă un număr destul de mare de stații, raportat la rețeaua publică existentă.
Stellantis precizează că rețeaua accesibilă prin aplicația Free2Move Charge, gratuită pe magazinele Android și iOS, include stații de încărcare rapidă AC (până la 22 kW) și stații de încărcare rapidă DC (50 kW-350 kW). Aplicația localizează stațiile de încărcare, furnizează informații în timp real despre starea punctelor de încărcare, inclusiv puterea de încărcare, apoi adminsitrează întreg procesul de încărcare, inclusiv plata, prin intermediul unui card propriu.
CITEȘTE ȘI Șefa BYD, Stella Li: Începem producția de mașini electrice în Ungaria în 2025. Tarifele vamale nu sunt corecte, le limitează europenilor accesul la mașini electrice performanteSistemul de plată are două opțiuni, plata cu abonament, sau în funcție de consum. Pentru ultima variantă, se plătește valoarea consumului stației, plus o taxă de 0,90 euro pe sesiune. Abonamentul este recomandat celor care încarcă frecvent (peste cinci sesiuni lunar), cu un preț de 4,99 euro pe lună, plus prețul energiei.
Aplicația oferă și alte funcții utile șoferilor de mașini electrice, de la harta stațiilor, la informații despre prețurile diferitelor stații sau istoricul încărcărilor. Secțiunea „Vehiculele mele” asigură o evidență în cazul celor care utilizează mai multe mașini cu același cont.
CITEȘTE ȘI Subway este implicat într-un nou proces, cu acuzația că ar înșela "grosolan" cliențiiAplicația Free2move Charge este disponibilă pentru toți clienții mărcilor Stellantis, de la Alfa Romeo, Citroën, DS Automobiles, Fiat/Abarth, Jeep®, Lancia, Leapmotor, Opel, Peugeot, la cei ai vehiculelor comerciale ale diviziei Pro One.
Stellantis și-a propus să ajungă la o proporție de 100% cu vehiculele electrice, din totalul vânzărilor, în Europa, până în 2030, și de 50%, în SUA. Aplicația Free2move Charge susține acest plan al Stellantis prin eliminarea barierelor pe care proprietarii de vehicule electrice le pot întâmpina.