Volkswagen va începe în luna ianuarie reechiparea mașinilor care au instalate dispozitive electronice pentru trișarea testelor de mediu, urmând ca această operațiune să fie încheiată până la finalul anului viitor, a spus directorul general, Matthias Mueller.
„Dacă totul decurge conform planului, putem începe rechemarea mașinilor în ianuarie. Toate automobilele ar trebui să fie reparate până la sfârșitul lui 2016”, a precizat directorul VW, într-un interviu acordat unei publicații germane, citat de Reuters.
Anterior, Volkswagen a anunțat că circa 11 milioane de mașini sunt echipate cu un software care induce în eroare testele de mediu. Toate aceste autovehicule vor fi verificate și reechipate, astfel încât să fie în conformitate cu standardele de poluare.
Mueller a adăugat că doar câțiva angajați ai companiei sunt responsabili pentru instalarea acestui software și a negat că fostul CEO al VW, Martin Winterkorn, ar fi fost implicat în această decizie.
Ulrich Hackenberg, inginerul-șef al Audi, și Wolfgang Hatz, cel care a proiectat motoarele Porsche pentru automobilele de Formula 1, sunt printre principalii suspecți în scandalul emisiilor, potrivit unor pesoane apropiate situației.
Hackenberg și Hatz sunt considerați a fi printre cei mai buni ingineri germani și au primit atribuții de conducere în companie la scurt timp după ce Martin Winterkorn a devenit director general în 2007. Reprezentanți ai grupului auto au declarat că cei doi directori, care întâmpinau greutăți legate de atingerea țintelor de vânzări, au apelat la o tehnologie care permite trișarea testelor antipoluare.